| Monumentul de la Moisei, capodoperă a lui Vida
Geza Sursa foto: emaramures.ro |
Articolul de mai jos îi aparţine consăteanului
meu, Vasile Danci Moroşanu, luptător înflăcărat pentru recuperarea
moştenirii culturale a Moiseiului
Comuna Moisei, în ciuda faptului că
face parte din perimetrul voievodal al
Maramureşului, cu siguranţă că n-ar fi fost astăzi
atât de cunoscută în toată ţara dacă nu ar fi fost evenimentele
tragice prilejuite de masacrul ce a avut loc la 14
octombrie 1944, când trupele hortyste aflate în retragere
s-au dedat la un asasinat în masă ucigând
29 de ţărani români pe care i-au înghesuit în
două case de lemn, situate la ieşirea din comuna
Moisei, către Borşa, unde i-au
mitraliat cu sânge rece sub motiv că ar fi fost partizani şi că,
astfel, ar fi obstrucţionat retragerea.
Apoi, soldaţii unguri au incendiat
satul, moiseienii căutând, atunci, care, încotro,
majoritatea refugiindu-se pe Valea Izei, în
comunele Şieu şi Rozavlea
!
La 22 de ani după acest act criminal consemnat în
istoria contemporană a României drept "masacrul de la
Moisei", în rând cu alte astfel de evenimente precum cele
petrecute la Ip şi Trăsnea, în
Ardeal, în amintirea martirilor de la
Moisei sculptorul băimărean Vida
Gheza, la sugestia marelui scriitor Geo
Bogza, pune în operă un ansamblu monumental compus din
12 figuri, dintre care două reprezintă
chipuri omeneşti, iar restul reproduc motivele
măştilor tradiţionale maramureşene.
| Monumentul de la Moisei a fost făcut iniţial din lemn |
Ceea ce poate fi acum admirat la capătul dinspre
Borşa al comunei Moisei este un
ansamblu monumental cioplit în piatră, însă,
iniţial, cei 12 stâlpi care scrutează maiestuos DN
18 care trece prin faţa uneia dintre casele în care au
fost împuşcaţi ţăranii în ’44 au fost ciopliţi în lemn de
stejar, materialul fiind înlocuit din cauza degradării
determinate de clima umedă din zonă, ceea ce a făcut ca lemnul să
putrezească şi să se fisureze.
Artistul a refăcut monumentul, cioplindu-l în piatră
(coloanele primului monument sunt expuse în prezent în faţa
Pavilionului Muzeului de Etnografie şi Artă Populară din
Baia Mare în locul cunoscut drept “Câmpul
Tineretului”, sub Dealul Florilor), însă,
cu această transformare, s-a sfâşiat irevocabil unitatea
iniţială dintre material şi idee!
„În determinarea complexului monumental în formă de
arc am plecat de la cultul soarelui. Forma de cerc, cu douăsprezece
raze, în care sunt aşezate statuile, simbolizează, în concepţia
mea, cele douăsprezece luni ale anului. Le-am gândit aşa pentru ca
maramureşenii şi cei care trec pe aici să-şi amintească de fiecare
lună din an şi în fiecare zi din lună cele petrecute la Moisei.
Monumentul de la Moisei a ajuns, în scurta sa viaţă, să aibă un
mare răsunet, devenind o prezenţă în orizontul moral al ţării. Nu e
meritul meu, eu am contribuit doar la concretizarea în formă a unei
atmosfere sufleteşti", a mărturisit sculptorul Vida Gheza,
vorbind despre rostul şi semnificaţiile acestui complex
monumental care, în timp, a ajuns un fel de simbol
al Moiseiului, recunoscut în orice colţ al
României...
Moiseienii îşi consolidează
istoria
La această faimă naţională a comunei au
contribuit şi o serie de dramatizări ale
evenimentelor tragice petrecute în acel octombrie însângerat al
anului 1944, cu mare răsunet naţional la vremea lor.
În primul rând, legat de această contribuţie, trebuie
menţionată dramatizarea unui (alt) băimărean, Isidor
Rîpă, care, cu scenariul “Eroii nu mor
niciodată” adus sub luminile rampei prin contribuţia
artistică exclusivă a moiseienilor, a reuşit în anul 1970 să se
impună la nivel naţional obţinînd medalia de aur şi locul
întâi-laureat la Festivalul Naţional al Formaţiilor de
Teatru de Amatori “Ion Luca Caragiale” a cărei
reprezentare finală s-a derulat în capitala ţării în compania celor
mai puternice formaţii de profil din România.
Tot pe această linie şi tot inspirat de masacrul
de la Moisei s-au produs multe filme TV, însă momentul cel
mai reprezentativ îl constituie lansarea în anul 1979 a
filmului artistic de lung metraj Ultima frontieră a morţii
(Regizor, Virgil Calotescu), peliculă care a reunit un buchet de
nume sonore ale cinematografiei româneşti precum Florin
Piersic, Emanoil Petruţ, Ion
Dichiseanu sau Mariana Mihuţ, alături de
care şi-au etalat talentul dramatic şi o parte dintre actorii
amatori care se afirmaseră cu “Balada de la
Moisei” a lui Isidor Rîpă, între care şi
mama mea, Ileana lu’ Vasile a Danciului (sau
Ileana Marişchii, cum o mai ştie lumea în sat,
după neamul Cujnerenilor).
Astfel, în creuzetul istoriei recente a
românilor, „beneficiind” de acoperirea evenimentelor
petrecute în octombrie 1944, acest colţ de Maramureş a ajuns un
brand naţional, puţini fiind la această oră românii care nu au
auzit de masacrul din '44 sau/şi de Monumentul lui Vida
Gheza care, fără excepţie, în memoria colectivă este
automat asociat cu numele comunei Moisei,
devenită, în timp, un punct de atracţie pe harta judeţului
şi a părţii de nord a României...
RSS
