Bucătarii de la cantina universitară vor pregăti peste o mie de mici pe care îi vor oferi gratis studenţilor Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu (ULBS), invitaţi joi seară la o petrecere organizată în spaţiile verzi de lângă cămine, a declarat pentru Agerpres Teodor Boantă, purtătorul de cuvânt al ULBS. "Studenţii din căminele Universităţii 'Lucian Blaga' din Sibiu vor încheia anul universitar cu 'Garden Party'. Chiar înaintea începerii sesiunii, aceştia vor avea ocazia să se relaxeze la un nou party organizat de conducerea universităţii, însă, de această dată, petrecerea nu va mai avea loc în cămine, ci în curţile acestora. Sperăm ca şi vremea să fie frumoasă, pentru că ne dorim ca acest eveniment să fie unul diferit de cele pe care le-am organizat pană acum", a declarat directorul general administrativ adjunct al ULBS, Ramona Todericiu. La eve...