Sunt zile în care îmi vine să fug așa, ca Forrest Gump, să nu mă gândesc la nimic, pur și simplu, să fug. Nu de ceva anume, ci de toate. Chiar și de mine.

Sunt zile în care îmi vine să țip, și să urlu, să se audă peste tot că sunt supărată. Să mă asculte forțat și să nu-mi răspundă nimeni, pentru că nu caut sfaturi, ci într-un mod egoist, caut doar să mă descarc.

Sunt zile în care îmi vine să mă ascund, să nu vorbesc cu nimeni, nimic. Și recunosc, am făcut-o de multe ori. Nu am răspuns la telefon, nu am scos un sunet ore întregi. Pentru că nu puteam.

Sunt zile în care îmi vine să mă bag în pat, să stau acolo ghemuită, să ascult doar foșnetul așternuturilor și să mă toropească somnul din care să mă trezesc doar când nu vor mai fi fost probleme pe lumea asta.

Sunt zile, fir-ar ele de zile să fie, în care ”nu mai vreau și nu mai pot” mi se plimbă prin cap și-mi vine să le repet l...