UDMR nu mai are niciun motiv să se implice în lupta internă din PSD câtă vreme înţelegerile de luni cu social-democraţii nu mai sunt valabile, a declarat senatorul UDMR Tanczos Barna. "Din moment ce înţelegerea de ieri nu mai este în picioare, din moment ce PSD a propus retragerea de pe ordinea de zi a tuturor proiectelor de legi pe care le-am stabilit ieri la discuţiile de dimineaţă, nu avem niciun fel de motiv să ne implicăm în această ceartă internă a PSD", a afirmat marţi parlamentarul UDMR.Întrebat dacă marţi vor mai fi negocieri între UDMR şi PSD, senatorul a spus că nu crede. Referitor la prezenţa în sală a parlamentarilor UDMR la dezbaterea moţiunii de cenzură, Tanczos Barna a arătat: "Vom decide la şedinţa celor două grupuri parlamentare din Camera Deputaţilor şi Senat ale UDMR. Orice variantă este posibilă, mai puţin votarea moţiunii. Se va lua în jumătate de oră această decizie".