Viața de pe acest pământ e una tare nesigură. Ce avem azi putem pierde aproape instant și mâine să nu mai avem. Banii, bunurile, sănătatea, putințele, frumusețea, cunoștințele, relațiile și chiar viața stau mereu sub semnul incertitudinii și există mereu riscul să le pierdem. Nu putem avea siguranță absolută pe nimic.
Așa se face că s-au inventat asigurările. Se pot asigura casa, mașina, pensia, sănătatea dar și alte chestii mai puțin întâlnite în acest domeniu cum ar fi: buzele, vocea, sânii femeilor, picioarele, câinele, frumusețea și multe alte lucruri sau aspecte la care oamenii țin mult din cauză că le sunt dragi sau din cauză că le asigură un oarecare confort financiar sau material ori prestigiu. Unele asigurări sunt obligatorii și vrei nu vrei ți se asigură sănătatea (ce bine ar fi) sau pensia dacă lucrezi (dar nu mai apuci să o încasezi).
De ceva vreme nouă ca români ne merge bine, nu perfect, nu ca în a...