Tensiuni în creştere la graniţa dintre China şi India, în Himalaya

Trupele indiene şi chineze s-au ciocnit pentru scurt timp într-o zonă disputată din Himalaya, marţi, scrie The Guardian. Tensiunile dintre cele două ţări au crescut în urma conflictelor care au loc de două luni.

Trupele chineze au aruncat cu pietre în soldaţii indieni din apropierea Lacului Pangong, un obiectiv turistic major din regiunea montană pitorească Ladakh, marţi, confrom declaraţiilor Ministrului Apărării din India, Arun Jaitley. Acesta a spus că soldaţii Chinei au încercat de două ori să intre pe teritoriul Indiei, însă au fost împiedicaţi.

“A fost un incident minore. Au fost câteva pietre aruncate de pe partea Chinei, însă situaţia a fost adusă repede sub control.”, a declarat sub protecția anonimatului un oficial de la New Delhi pentru AFP.

...