Tineri întreprinzători: ciclismul - o oportunitate (interviu cu Ariel Constantinof)

                                                              Si interviul !
                                     În ultimul timp , mersul pe bicicletă a luat amploare și a devenit din ce în ce mai popular . AstăziAriel Constantinof , blogger , tânăr antreprenor și biciclist înfocat, a acceptat să ne ofere  un interviu pe marginea acestui ,,fenomen”.               Reporter:  Când ţi-ai descoperit  pasiunea pentru biciclete? Ariel Constantinof:  Culmea este că nu cred că mi-am ,,descoperit" pasiunea pentru pedalat, ci mi-am creat această pasiune încet-încet, fără să-mi dau seama.  Totul a început când am ieșit în oraș cu niște amici să închiriem niște biciclete, să ne plimbăm cu ele prin parc.  Nimic spectaculos... până când m-am hotărât să-mi și cumpăr o bicicletă și să încep să circul exclusiv cu ea.  Prin evenimente organizate pentru promovarea pedalatului și mulți km pedalați am ajuns , de fapt, să fiu pasionat azi de tot ceea ce are legătură cu bicicletele .               R:  Ce te-a determinat să începi fenomenul "bikewalk"? A.C. : BikeWalk-ul a început în clipa în care am dat un anunț online: ,,Invităm cât mai mulți oameni să închirieze biciclete cu mine și să facem o plimbare”. La primul eveniment "BikeWalk" au fost cam 5-6 oameni. Apoi vreo 11-12...  Am culminat cu puțin peste 20 de participanți și, la cea de a patra ediție, am fost șocat de numărul gigant de oameni prezenți.          Îmi amintesc că am reușit să blocăm centrul de închirieri. Veniseră aproximativ 120 de persoane din care aproximativ jumătate aveau deja biciclete la ei!  Atunci mi-am dat seama că BikeWalk-ul nu este o plimbare  pentru oamenii care-și închiriază biciclete, ci o plimbare pentru orice biciclist.  BikeWalk-ul a crescut cu timpul și a ajuns la două,trei,patru și chiar cinci sute de participanți per eveniment.      Ca să-ți răspund la întrebare: am vrut ca lumea să înțeleagă faptul că bicicleta este viitorul.  Încă îmi doresc acest lucru. Încă "lupt" pentru această cauză.               R:  Care a fost  reacția  prietenilor și colaboratorilor tăi când le-ai dezvăluit pentru prima oară această idee? A.C. :  La primele două-trei BikeWalkuri au venit mai mult prieteni. La primul BikeWalk de fapt au fost doar prieteni de-ai mei!  Culmea este că am reușit să conving cu aceste eveniment foarte mulți oameni să-și cumpere biciclete și să le folosească în oraș constant.  Reacția a fost super-pozitivă şi constructivă, în acelaşi timp.                 R:  Care a fost secretul care a dus la promovarea  bikewalk-ului? A.C. :  Eu nu am făcut nimic să promovez evenimentul . El s-a "autopromovat". Asta poate doar să însemne că era nevoie de un astfel de eveniment...                R:  Crezi că mersul pe bicicletă are vreo importanță pentru tineri? A.C. :  Mersul pe bicicletă sau "pedalatul urban", așa cum îmi place să-i spun, este viitorul. Nu se adresează doar tinerilor, ci tuturor, indiferent de vârstă. Este cel mai rapid mijloc de transport în orașele mari, cel mai ieftin și cel mai sănătos. Mai e nevoie de alte argumente?!?               R:  Bicicleta are vreo influență negativă asupra altor activități pe care le desfășori? A.C. :  Influență negativă? Ha!ha! Da. Una singură. Uneori ajung transpirat la întâlniri. Dar toată lumea mă ,, iartă". În rest, doar aspecte pozitive: nu ajung târziu niciodată , nu mă grăbesc niciodată...               R:  Ce a stat la baza înființării Tribului , primul curierat rapid pe bicicletă? A.C. :  Există multă concurență în piața transportatorilor: se transportă marfă cu scutere, cu mașini, cu avioane și chiar pe jos!  Dar, din nou, se pare că în București bicicleta este câștigătoarea. Am vrut să fac rost de bani cu care să duc BikeWalk-ul mai departe... Așa că am căutat o modalitate de a face un business social  care să genereze venit bicicliștilor și cu o parte din profit să promovez pedalatul urban: fie prin montarea de rastele prin școli, fie prin crearea de evenimente precum BikeWalk.                                 R:  Cât de bine a fost promovat Tribul? La cât timp de la lansare ați făcut prima livrare? A.C. :  Tribul s-a promovat exact ca BikeWalk - fără bani. Vorba s-a dus, lumea a apreciat și comenzile au apărut super-rapid.  E adevărat că Tribul nu este încă foarte cunoscut și nu face nici măcar 10% din cât ar putea face, dar urmează!  În curând lumea va înțelege că serviciul de curierat pe bicicletă este cel mai potrivit.               R:  Am citit pe blogul tău despre cei 300 km parcurși din București până la Vama Veche. Ce sentiment ai avut atunci când ai terminat călătoria? A.C. :  A fost un drum incredibil de greu și de lung. A durat peste 20 de ore! Am pedalat fără opriri mai lungi de 20 de minute.  Sentimentul de la final nu ți-l pot descrie: a fost o victorie personală ,în primul rând,  extrem de mare - poate cea mai mare?-  și o prima victorie a curierilor din Tribul, căci cu ei am făcut acest drum.                R:  Mulțumesc pentru timpul acordat şi îţi urez succes în viitor!  A.C. :  Și eu îți mulțumesc pentru invitația la dialog.  

Despre Ziarul toateBlogurile

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente