TRASEUL VIA TRANSILVANICA A FOST INAUGURAT

Drumul care unește a adunat sâmbătă, 8 octombrie, în Piața Cetății din Alba Iulia aproximativ 12.000 de persoane pasionate de drumeție, natură și tradiții. Frumusețile neștiute ale României pot fi descoperite de acum înainte cu ajutorul celor 1.400 de kilometri ce străbat țara în diagonală, de la Putna până la Drobeta-Turnu Severin. Astfel, țara noastră intră pe harta mondială a statelor care au astfel de trasee ce îi ajută pe turiști să descopere și să se descopere.

În 8 octombrie am cucerit Cetatea Alba Iulia și am stăpânit-o pentru o zi cu toți oamenii, din toată țara și toată lumea, care au venit să sărbătorească cu noi cei patru ani și jumătate de construcție la Via Transilvanica. Știam că vom ajunge la capăt, dar nu credeam că va fi așa de frumos. A fost o zi de dimineața și până seara extraordinar de frumoasă, am întâlnit foarte mulți oameni care au fost și care s...