Zilele astea am tot mers și e așa de bine să mergi. Am uitat asta, mi-am pierdut speranța în propriile picioare, credeam că le-am uitat pe undeva. Mi-a plăcut să merg dreaptă de spate, să pot privi peste garduri, mi-a plăcut să văd oameni pe stradă, azi nu m-am grăbit. Cu căștile în urechi, cu fular și cu o mână în buzunar. M-am trezit chiar că am sărit lejer într-un mic morman de zăpadă adunat la un colț de trotuar și-am râs. Să fiu oare iar fericită?