Trupurile a trei alpinişti au fost găsite în Mont Blanc, după mai bine de două decenii

Trupurile a trei alpinişti, suspectaţi că ar fi murit acum mai bine de două decenii, au fost descoperite în Mont Blanc, fiind până acum ascunde de un glaciar, conform poliţiei locale, scrie The Guardian.

“Glaciarul se schimbă constant şi putem spune că decesele au avut loc în jurul anului 1995”, a spus un purtător de cuvânt de la serviciul de salvare alpină din regiunea de nord-vest a Italiei, Val d’Aoste.

Potrivit presei italiene, descoperirea a fost făcută de un alpinist francez care a văzut trupurile şi le-a făcut poze. Operaţiunile pentru recuperarea trupurilor sunt în desfăşurare. Acestea erau legate între ele cu o funie.