Intr-o duminica, nu demult, supraveghetorul de la curtea interioara de plimbare a fost amenintat de un detinut, ca in eventualitatea in care i se va intocmi raport de incident, o sa il taie pe supraveghetor cu lama pe fata si ca, in afara unitatii, se vor ocupa “baietii” sa-i faca si alte probleme.
Conform sursei noastre raportul de incident urma sa fie intocmit pentru introducerea unui cablu improvizat la o camera de detinere in timpul activitatii de plimbare si pentru refuz de legitimare in urma primei abateri.
In acest caz s-au intocmit 2 rapoarte de incident, unul pentru amenintare si unul pentru refuz de legitimare si transmitere de obiecte, unitatea sesizand in cursul saptamanii trecute Parchetul de pe langa Judecatoria Braila sub aspectul savarsirii infractiunii de ultraj.