Un deputat dezvăluie: ”Am participat și eu la întâlnirea din seara alegerilor, acasă la Gabriel Oprea”

Deputatul PSD Eugen Nicolicea a recunoscut, la Antena 3, că şi el a fost prezent în seara alegerilor din 2009, acasă la Gabriel Oprea. Deputatul susţine, însă, că a fost într-o vizită foarte scurtă şi a plecat înainte să apară acolo Laura Codruţa Kovesi.

”Am participat și eu acolo, doar cât să stau de vorbă cu domnul Onțanu, era și ziua lui, v-am spus, am stat puțin de am vorbit, i-am făcut și un cadou, am stat de vorbă cu colegii, am ciocnit un pahar, după care am plecat, deci nu m-am întins la discuție. Până la ora la care am plecat, doamna Kovesi nu era acolo”, a spus Eugen Nicolicea, la Antena 3.

Sursa articol jurnalul.ro

Post-ul