UNEDUCATED, un nou spectacol document de
Nicoleta Esinencu la Teatru-Spălătorie despre degradarea sistemului
de învăţămînt din R. Moldova pe parcursul ultimilor 20 de ani
(jucat de Ion Borş, Doriana Talmazan şi Irina Vacarciuc).
În spiritul său militant cu care s-a făcut
deja cunoscut, Teatru-Spălătorie ne pune faţă în faţă cu o
realitate pe care cu toţii o bănuim, dar pe care nu vrem să o
recunoaştem, pentru a ne păstra un fel de corenţă cu noi înşine şi
cu mitul pe care îl perpetuăm despre şcoală, învăţători, părinţi.
În această tranziţie nesfîrşită, în care statul a fost acaparat de
grupuri de interese private, educaţia nu a fost deloc o prioritate
pentru nicio guvernare. În tot acest timp, mînaţi la început de
nevoia de supravieţuire, directorii de şcoli, de grădinţe şi odată
cu ei o armată de educatori şi învăţători, în complicitate cu
părinţii elevilor, au transformat, tacit, acest sistem de
învăţămînt într-unul semi-public, semi-privat. Elevii şi părinţii
lor au devenit clienţii acestor instituţii, numai că rolul şcolii,
în mod paradoxal, s-a inversat. Acum, aceşti clienţi plătesc bani
pentru ca să NU înveţe. Oricum, învăţămîntul a degradat atît de
mult în aceste vremuri de restrişte încît chiar şi cei care ar vrea
să înveţe ceva, n-ar fi în stare, întrucît învăţătorul face orice
în afară de carte pentru a supravieţui.
Pînă la urmă, elevii tot învaţă ceva în
aceste şcoli şi universităţi: „a copia, a mitui şi a fenta
sistemul”, cum scriam într-un articol acum ceva timp despre plagiat
şi corupţie în universităţi. Într-un fel, şcolile noastre din
tranziţie au format supravieţuitorul perfect în aceste vremuri
tulburi. Numai că efectul pervers al acestei adaptări improprii
este că aceşti „oameni noi” vor menţine tulburi aceste vremuri atît
cît vor putea.
Spectacolul ne dă să înghiţim o pastilă
amară, sub forma unor mărturii, preluate de la elevi, învăţători,
directori şi părinţi. La finalul spectacolului, cei trei
actori-personaje scriu cu cretă pe pereţii-tablă revendicări
adresate şcolilor, universităţilor şi decidenţilor din ministere.
Acest sfîrşit, cathartic, înscenează, sper, o profeţie: a venit
poate timpul să ne luăm şcoala înapoi?
