Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) ''Victor Babeş'' din Timişoara se alătură şi anul acesta celor mai prestigioase universităţi din ţară şi străinătate pentru a participa la cel mai mare eveniment educaţional din Europa de Sud – Est, RIUF (The Romanian International University Fair), au informat, miercuri, reprezentanţii instituţiei de învăţământ superior.''Potrivit statisticilor realizate de organizatorii RIUF, tot mai mulţi tineri români caută atât programe de studiu în România, cât şi în străinătate. Dintre cei aproximativ 44 de mii de tineri vizitatori care au participat la RIUF în ultimii doi ani, 37% sunt decişi să urmeze un program de studiu în străinătate, 11% caută programe de studiu doar în România, iar 52% vor să studieze în străinătate, dar acceptă ideea de a studia în România, dacă găsesc un program de studiu potrivit'', se arată într-un comunicat al UMF ''Victor Babeş'', remis AGERPRES.La târgul de uni...