Ionuţ Budişteanu, una dintre valorile de la miezul
nopţii Sursa foto: adevarul.ro |
Îmi imaginez raţiunile de marketing ale acestor
programări, ştiu că numai o emisiune ca O dată în viaţă
se poate bate cu Dansez pentru tine, dar pentru acea
minoritate care se mai uită la emisiuni cu miez,
Televiziunea care se numeşte Naţională ar trebui să facă
valorile vizibile şi pentru oamenii care adorm pe la 10
seara.
Printre emisiunile exilate după ora 23, remarcăm
Replay, Profesioniştii sau Nocturne, aceasta
din urmă începând după ora 0.00, deci trebuindu-ţi o voinţă de fier
ca să nu adormi. Este o strategie a TVR-ului, poate se creează o
atmosferă propice reflecţiei la acea oră, poate se produce o
selecţie naturală a telespectatorilor,
dar trimiterea la ore aproape imposibile nu face decât să transmită
inconştient un mesaj despre perceperea valorilor în România de
azi.
În ultimele seri, ecranul TVR-ului a adus în prim-plan, la sau după miezul nopţii, o pleiadă de valori, cum ar fi regretaţii regizori Alexandru Tocilescu şi Andrei Blaier, un geniu al informaticii de numai 17 ani, din Râmnicu-Vâlcea, Ionuţ Budişteanu, sau Remus Azoiţei, un talentat violonist de care cred că nu a auzit multă lume, dar care este singurul român angajat vreodată de Academia Regală de Muzică din Londra. Autoarele acestor veritabile spectacole culturale sunt Doamnele Eugenia Vodă şi Marina Constantinescu, garanţii ale valorii.
Aceşti români poartă poveşti de succes, despre modul anevoios în care şi-au împlinit destinul împotriva curentului general, care dă cu flit valorilor autentice.
Exemplul care m-a şocat şi care mi-a spus multe despre relaţia noastră ca popor cu valorile este cel al lui Ionuţ Budişteanu, căruia, în urma unor acuzaţii vagi şi nefondate, i s-a sugerat de către unii profesori să se transfere de la un Colegiu de elită din oraşul lui la un Grup Şcolar, lucru pe care l-a şi făcut, deşi Ionuţ este laureat la mai multe concursuri internaţionale de informatică, de la Ankara până la Los Angeles.
Sunt valori exilate la miezul nopţii, valori marginalizate constant într-un mediu românesc în care valoarea este văzută ca o abatere flagrantă de la normalitate.
UPDATE: Puteţi urmări aici emisiunea Profesioniştii care l-a avut ca invitat pe Ionuţ Budişteanu.

RSS