O tânără a leşinat, marţi, în timp ce stătea la rând la Serviciul Public Comunitar Regim Permise şi Înmatriculare a Vehiculelor, aceasta suferind, în cădere, un traumatism cranio-cerebral.Fetei i s-a făcut rău pe fondul aglomeraţiei de la ghişeu şi al căldurii excesive, instalaţia de aer condiţionat nefuncţionând corespunzător. "Un echipaj SMURD a intervenit la faţa locului, în urma unei solicitări făcute pentru o tânără în vârstă de 18 ani, care a făcut o criză de lipotimie, iar în cădere a suferit un traumatism cranio-cerebral. Pacienta era conştientă, ea fiind transportată la Spitalul Judeţean Vaslui, pentru îngrijiri medicale suplimentare", a declarat, pentru AGERPRES, responsabilul cu relaţiile mass-media din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, plt. maj. Vlad Cepoi. În urmă cu câteva luni, din cauza volumului foarte mare de muncă, o