"Evenimentul din 9 martie 2023, lansarea volumului de poezii ”Semne şi însemne” scris de tânăra poetă MIHAELA BĂBUŞANU, a fost o acţiune culturală cu totul şi cu totul deosebită. Personal am descifrat-o ca pe un spirit liric, sensibil, care-şi transpune trăirile într-un stil personal, limpede, firesc şi luminos. Vorbeşte despre o lume cu impresii, cu trăiri şi sentimente pe care le trece prin filtrul personal cu intensitate şi bucurie spirituală. Am mai descoperit în autoare un spirit organizatoric IMPRESIONANT. Totul a fost conceput cu seriozitate şi minuţiozitate iar efectul a fost pentru noi ca participanţi, absolut impresionant. Organizarea evenimentului care are în spate o muncă deosebită, a subliniat calităţile de muzeolog, promotor cultural şi excelent oraganizator ale Mihaelei. Tot parcursul evenimentului a fost susţinut de persoane importante precum Dna Cristina Ştefan, prof. Petre Isachi, publicistul şi scriitorul Cornel Galb...