Viata lui Pi (2001), a carei reeditare la Polirom s-a sincronizat cu momentul in care pelicula a inceput sa fie difuzata in cinematografe, este o carte care dezamageste. Si asta nu pentru ca Yann Martel nu ar avea talent scriitoricesc ori pentru ca povestea in sine este una dezamagitoare, ci pentru ca pe cit de mult ne seduce la inceput cu proza lui proaspata, amuzanta si promitatoare, pe atit de putin reuseste sa capteze cititorul in a doua parte a cartii. Din pacate, si pelicula (in regia lui Ang Lee) sufera aceeasi soarta.

Imi amintesc ca am pasit cu oarecare indoiala in sala de cinematograf. Asta dupa ce citisem o cronica a filmului pe un site oarecare - o cronica ce m-a dus in eroare. Ma asteptam, astfel, la un Robinson Crusoe modern si m-am bucurat, pe masura ce actiunea se derula inaintea ochilor, sa ma fi inselat. Insa bucuria a tinut cam jumatate din film; o jumatate superba, de altfel,...