Preşedintele rus Vladimir Putin nu va participa la sesiunea anuală a Adunării Generale a ONU, ce va avea loc în această lună la New York, a anunţat purtătorul de cuvânt al şefului statului rus, transmite sâmbătă Reuters. Preşedintele american Donald Trump, un critic frecvent al Organizaţiei Naţiunilor Unite, va găzdui pe 18 septembrie, la New York, o reuniune consacrată reformei forului internaţional, cu o zi înaintea discursului său oficial în faţa Adunării Generale a ONU, transmite sâmbătă Reuters. Liderii celorlalte ţări membre vor fi invitaţi să semneze o declaraţie în zece puncte, elaborată de Washington, de susţinere a eforturilor secretarului general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, pentru 'a iniţia o reformă eficientă şi substanţială' a organizaţiei pe care o conduce. Nu este clar deocamdată dacă Vladimir Putin ar urma să participe la această reuniune găzduită de preşedintele SUA, adaugă agenţia de