Să te ferească zeii de vremuri interesante, zice un proverb chinezesc pe care mi-l reaminteşte mereu un bun prieten. Dar uite că anul ăsta nu m-au ferit deloc, ci se pare că taman zeii cu pricina m-au luat la şuturi ca pe o minge, din toate unghiurile, izbindu-mă metodic de (aproape) toţi pereţii. Ceea ce bănuiesc că se vede puţin şi pe bietul meu blog, care nu a mai văzut o postare nouă de nu mai ştiu câtă vreme. Exact la asta se referea ieri o amică, când la plecare spre Kalmykia mi-a mârâit printre dinţi, din nou, aceeaşi sugestie repetată iar şi iar în ultimele luni: mai pune mâna şi scrie ceva pe blogul ăla!... că sunt o grămadă de locuri prin care ai fost şi despre care nu ai scris mai nimic, de e mai mare păcatul. Mda, am răspuns eu, cred că ai dreptate, deja a cam prins paianjeni; dar ce anume să scriu, tu ce zici? Răspunsul a venit prompt, fără nicio ezitare: orice, dar despre Himalaya