Sunt tot felul de lucruri pe care le-am învățat în lunile astea. Am învățat macao cu cărți ungurești, remi și table (+ cum sa așezi piesele de șah ca să se închidă cutia, fix ca-n banc!). Am învățat ceea ce corporatist s-ar numi tehnici de mediere a conflictelor, modalități de a face față situațiilor neplăcute, […]
Citește mai departe
E doar un simbol. Un obiect fizic, de care sunt legate o anume dată și-o seară, și-un loc, și-o emoție (pe cine încerc să păcălesc? un univers întreg de emoții). Dar, deasupra consistenței și greutății sale, este un simbol. Al ceva ce eram de dinainte, dar neformalizat. A lui. A ajuns atât de puternic să […]
Citește mai departe
Acum vreo opt ani începusem să-mi scriu scrisori către viitor cu ce mi-a umblat prin suflet în anul ce se încheia. S-au adunat trei. Sau patru. Apoi a dat peste mine viața, ne-cheful, frica de a-mi aminti și de a-mi asuma responsabilitate pentru tot ce am făcut (bine sau rău, moral sau mai puțin). Și […]
Citește mai departe
Unii oameni pe care-i cunoști ți se par comuni. Ca femeia asta, undeva între două asumări, între puștoaică-rebelă și femeie-mamă, cu breton de punkăriță și mofturi de soție. Da, sigur, îți trebuie să stai de vorbă cu ea, e mai bine decât să nu. Te sâcâie felul ei aproape nonșalant, cu momente bruște de altruism. […]
Citește mai departe
Era în trailer-ul unui film sugerat pe net o dorință din celebrele liste americănești către fericire: să râd până îmi dau lacrimile. Și mi-am dat seama că, poate, e mare treabă să râzi cu lacrimi. Cu toate că ultima dată am râs ieri când, răcită coaptă și fără-de-voce, încercam să măncânc dintr-o roșie. Iar el, […]
Citește mai departe
Mă gândesc de câteva zile la cum să scriu despre ce înseamnă să trăiești cu drag(ul) într-o casă pe care o știi de cât era urcată, pe bucăți, cu liftul. E vorba despre ture la vase, rufe și curățenie. Liste de cumpărături și cadouri planificate pe următoarele șase luni, adezivi, suporturi, șervețele și caserole. Pândit, în […]
Citește mai departe
Timpul îmi poposește constant pe piele. Și-l primesc cu zâmbet și emoție. În mijlocul unui spectacol de operă. Închid ochii, ca să-mi mut atenția de la expresiile violoniștilor la sunete. Pe genunchiul drept, aproape dezgolit, simt degetele lui, trecând încet, urcând câte puțin, aproape sfios, pe sub materialul fin, negru. Deschid ochii și sunt tentată […]
Citește mai departe
Viața mea a devenit despre tot felul de ritmuri. Cafea, sandwich-uri, zâmbete, mâncat, aranjat, îmbrățișat, plecat (repetă în fiecare dimineață). Capătul metroului de aici, peron dreapta, mă duce mai aproape de ieșirea potrivită de acolo, peron stânga (încurcate în fiecare zi). Biscuite, cafea, cremă, biscuite, cafea, cremă, biscuite. Degetele lui, conturându-mi lumina. Tic-tac, din când […]
Citește mai departe
Mă întreabă lumea ce mai fac. Și ridic din umeri, apoi spun două-trei lucruri, nimicuri, despre ce am făcut recent. Pe de o parte, fac ce făceam de când mă știe ea (lumea adică). Citesc, merg la teatru, mă uit la filme, meșteresc mărțișoare. Pe de altă parte, fac ce nu simt să spun oricui. […]
Citește mai departe
Spuneam cândva că-mi place să trezesc oamenii din somn, dimineața, dar nu din răutate, ci pentru că vocea lor, întâia, mică, răgușită sau răutăcioasă, este identitatea lor sonoră reală. Acum aș reformula. Îmi place să mă trezesc lângă cineva. Să-i aud vocea și să-i văd zâmbetul. Să simt, sub palme, cum începe inima să bată […]
Citește mai departe
Mi se colorează, din nou, din ce în ce mai frumos, balonul de bine. E plin de muzică, povești, degete pe piele și aromă de cafea. De dimineață, în casa mea de copil, cu pisica amintindu-mi tăcut că n-am alintat-o, îmi imaginam că e pisica noastră, că ai să vii și vom lua micul dejun […]
Citește mai departe