• img
    • Articole
    • Vizualizări

    militaru iulia

    Iulia Militaru s-a născut în 1978, la Bucureşti. A studiat medicina, la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, din Bucureşti, apoi limba şi literatura română la Facultatea de Litere, din cadrul Universităţii din Bucureşti. Şi-a obţinut diploma de masterat în Teoria Literaturii, în anul 2006, iar acum este doctorand în literatură română. A publicat mai multe cărţi pentru copii şi o carte teoretică despre poezie, Metaforic şi metonimic: o tipologie a poeziei. În 2010, i-a apărut primul volum de poezie: „Marea Pipeadă”, pentru care a primit premiile: „Tânărul poet al anului 2010” şi „Tânărul scriitor al anului 2010”, în cadrul „Galei Tinerilor Scriitori”. În 2012, în luna noiembrie, împreună cu Anca Bucur (poezie) şi Cristina Budar (grafică), a lansat volumul „Dramadoll”, la Casa de Editură Max Blecher. Cartea face parte dintr-un proiect mai amplu, fiind rezultatul colaborării celor trei, în vederea realizării unui dialog între diferite stiluri, arte (poezie, grafică, video, sunet) şi autori.

    Profilul de blogger pe toateBlogurile

Articole postate de militaru iulia

  • Despre monștri și oameni, câteva cadre de recunoaștere 65

    1. De ce acest text? În ziua când Rafah trecea prin unul dintre cele mai cumplite bombardamente ale genocidului în desfășurare, o serie de intelectuali cu mare vizibilitate și putere legitimatoare, în spațiul nostru cultural, postau entuziasmați una dintre cele mai inacceptabile, mistificatoare și de neimaginat luări de poziții cu privire la Palestina pe care […]

    Citește mai departe
  • Reprezentarea violenței (câteva sugestii)... 116

    O să revin la întrebarea: „cum putem reprezenta violența altfel decât în cartea discutată zilele acestea?”. Ați tot auzit că autorul reflectă realitatea „așa cum este ea” și că de fapt realitatea e problema – nu trebuie să ne supărăm pe autor, ci pe realitate. Numai că supărarea aceasta este și ea o parte a […]

    Citește mai departe
  • Împotriva rigorii. Scrieri feministe și cunoașteri eliberatoare* 207

    Frecvența și inadecvarea cu care este folosit în ultimul timp termenul de feminism arată nu atât deschiderea și interesul societății spre definiția acestui termen și spre cunoașterea teoriilor și direcțiilor de gândire pe care le presupune, cât mai ales încercarea brutală de apropriere și adaptarea a lui la sistemele de dominație în vederea ștergerii oricărei […]

    Citește mai departe
  • Cum producem o autoficțiune eco/logică? Antiproducția ca formă a grevei literare 181

    (*scurtă prezentare a proiectului (auto)mat/on (auto)BIO/graphy/I©) / proiectul poate fi citit integral pe platforma Literatură și feminism/Editura pentru Literatură Feministă: https://literaturasifeminism.wordpress.com/editura-pentru-literatura-feminista/ ) Proiectul acesta: (auto)mat/on (auto)BIO/graphy/I©, alcătuit din două părți, un atlas de imagini și o broșură de prezentare și analiză a figurilor din atlas, a împărtășit soarta unei femei-flâneur. Cuvânt cu o sonoritate atât […]

    Citește mai departe
  • OikosLogia. Știința casei socialiste și a ființelor posibile 297

    (o narațiune teoretic-speculativă) -fragment- Ilustrație de Alex Horghidan (@cumsecade) Cuvânt înainte Această ficțiune teoretică a apărut mai degrabă ca o continuare a proiectului colaborativ, dramadoll, pe care l-am început în 2012, alături de Anca Bucur şi Florentina Budar, printr-o carte construită în-comun. Acolo am încercat pentru prima dată să discutăm (vezi mai ales eseul final) problema […]

    Citește mai departe
  • ... 201

    Am dispărut treptat. Iar în locul meu, acolo înconjurat de roșu, ca pe un tron, era tataia, cu ochii holbați și negri, adânciți în fundul capului, uitându-se cu jind la tabloul uriaș de la nunta lui cu mamaie. Singura poză a lor. Dar atât de mare într-o cameră atât de mică încât strivea orice altceva […]

    Citește mai departe
  • NATURĂ ABSTRACTĂ II... 273

    Masculinul ca formă abstractă nu există. Inexistenţa lui, în schimb, este susţinută de o imagine stabilă, ceea ce creează masculinul în opoziţie cu femininul. Acesta este un gest concret masculin, deci o ficţiune pură. În ficţional, mereu pe orizontală a femininului nu duce la mereu pe verticală a masculinului. Însă prezintă mereu sesizabilul, adică masculinul […]

    Citește mai departe
  • Cu puţină întârziere... 299

    “Tu, înainte de toate. O antologie a poeziei contemporane de dragoste”, ed. Paralela 45...

    Citește mai departe
  • Bolaño’s Luz Mendiluce Thompson... 278

    “Întâlnirea la Rosario nu e atât de minunată cum şi-o închipuise Luz. Claudia îi expune clar şi franc care sunt impedimentele pentru o relaţie mai strânsă între ele: ea nu e lesbiană, diferenţa de vârstă e considerabilă (le despart douăzeci şi cinci de ani) şi, în sfârşit, ideile lor politice sunt divergente, dacă nu chiar […]

    Citește mai departe
  • Natură abstractă I... 271

    Femeia ca formă abstractă este o imagine instabilă, la care linia aparent fixă se va deplasa pe oriziontală, cu câţiva milimetri pe zi. Insesizabil. Mereu pe orizontală şi mereu insesizabil. Verticalul, blocat de lipsa oricărui contur – niciun ilustrator nu poate să unească punctele prin linii continue. De aceea, rezoluţia verticalei este slabă, iar mulţimea […]

    Citește mai departe
  • C.L.... 286

    Câteva cuvinte despre literatura celorlalţi. Dacă autorul nu este necesar literaturii, textul fiind liber de orice / oricine ar vrea să-l ia “în-proprietate”, în cazul criticii literare, problema se pune diferit. Prezenţa unui nume nu înseamnă luare în posesie, ci asumare a actului critic. În absenţa acestuia, acţiunea devine o simplă manifestare a laşităţii – […]

    Citește mai departe
  • We can’t be L=A=N=G=U=A=G=E anymore!... 290

    ACŢIUNE: Acţiunea pune semnul de egalitate între două verbe: a incrimina furtul este sinonim cu a legitima hoţia, ambele au acelaşi rezultat, consolidarea proprietăţii private. REZULTAT: We can’t be L=A=N=G=U=A=G=E anymore! Eu, Dicţionarul explicative al limbii române, protestez! În numele numelor mele, protestez! Noi, cuvintele bine explicate şi cu sens, ştim că: „Democrația înseamnă doi […]

    Citește mai departe
  • Let’s Dance!... 353

    Let’s dance! Cu câteva zile în urmă mi-a apărut în news feed un citat care spunea cam aşa: „În secret, chiar și cea mai înverșunată feministă admiră valorile tari, de vigoare paladină, ale naturii virile” (Sorin Lavric). Desigur, dincolo de disputele pe care le-a stârnit, previzibile într-o mare măsură, pe mine m-a făcut mai degrabă […]

    Citește mai departe
  • Atlas (auto)mat/on (auto)BIO/graphy/I© de câteva tipuri principale de discursuri 290

    My new poetry collection, Atlas (auto)mat/on (auto)BIO/graphy/I© de câteva tipuri principale de discursuri, în două volume, Editura khora impex, 2017: http://khora-impex.com/2017/07/23/atlas-i-iulia-militaru/ http://khora-impex.com/2017/07/23/atlas-ii-mod-de-refolosire-iulia-militaru/

    Citește mai departe
  • Hunger. A color for everyone... 518

    Toată săptămâna şi-o trăsese doar cu târfe adunate de pe drum. Acum, ţinea în mână ultimii bani, gândea   Să-şi ia ceva de mâncare sau o altă femeie.   Apoi, se trezi în faţa ei            fără niciun chef. Se trezi în camera asta             obosit şi nemâncat.   Vreau doar să mă uit la […]

    Citește mai departe