Am visat că trebuia să rămâi.Toată viaţa.Că-mi jucai cu degetele tango în părşi fierbeai cu noaptea cafea la ibric.Dimineţile fugeai şi-mi lăsai soarele,între deschis şi gol,să-mi încălzească sfârşituri de vise.Zâmbeai frumos când mă trezeai târziu.Eu mă alintam şi-ţi ceream să mă mai laşi o viaţă.În bucătărie plutea mirosul de ţigară neaerisită.Am lăsat cafeaua să expire, dar o voi trezi cu gheață.
Citește mai departe
O unghie scrijelindu-ţi numele cu furie.Avea urme de cafea scufundată-n tutun,dar stătea roşie, tremurând din încheieturi.Era la prima literă, de abia o începea.Eu am terminat demult, îi zic.Nici măcar nu m-auzea.O priveam ca pe un copil naiv,îndrăgostit şi dependent de tine.Nu ştiam dacă să-ncep să-i spun sau s-o las să se termine.I-am aprins o ţigară şi i-am pus o mână-n păr.Parcă se mai liniştise, oare?Lacrimile se scurgeau pe deget,suspina des şi sec.Mă uitam cum hotărâtăîţi continua numele pe pieptul meu.Scria în oglindă ca să te uiţi în el.De parcă sufletul de abia te aşteaptasă te vezi din nou prin
Citește mai departe
Colorez fiecare mască care-ți ascunde fața când sufletul îți fumează o țigară.Asist la fiecare mână aruncată la întâmplareîn gol, desenezi buze. Apa înoată în mine valuldoar pentru că ți-e sete, draga mea.El ți-a făcut plăcere din mărgele mici de lut,le-a ars la lampă și-au murit ca moliile.Cică fericire!Doar plăcere. Ca un phoenix mereu bătrân.Sunt aici acum. Lângă zâmbetul tău,între poate și poți. Tac. Taci.Doar scrisori părăsite de dragostene râd de sus cu poftă.Am ajuns șidegetele mele îți fumează riduri, așa cum am promis.(Andreei)
Citește mai departe
Am scăpat cupa neagră în care ți se odihneau cuminți ochii și ce ți-a mai rămas din buză.Am să-ți fiu o lumânare care te picură mereu pe spatesă mă scurg prin piele, să ajung la ploaie și să mă transform în pietre. Ca un tobogan care-ncepe dinafară și se termină în tine.Cuminte, ca o zână bună, îți voi sculpta buza din mine,ți-o voi așterne la picioare și voi plânge peste ea.Ultimul plâns, fără lacrimi, o va bucura și-ți va naște tot ce ți-am pierdut. Va zâmbi urât, atunci când o va face, dar va fuma discret,continuu și pervers. Privește-o în oglinda din baie, dimineața. Îți va face cu ochiul șipoate chiar te va săruta. Las-o acasă când ai să pleci în mare, se va topi și-ți va curge pe piept.O să fie mai roșie decât cealaltă, cu sâni mai plini și părul blond. În colț, voi sta eu, sprijinită de riduri, ghemuită între firele rele alebărbii nerase.Să nu mă der
Citește mai departe
Secundele treceau urlându-ți numele. Voci înalte numărau ceasul și pernele fugeau ascunzându-se sub mine.Nu mă lăsau să-ți astup chemarea. Jonglau cu râsete ascuțite și se băteau cu visele din coșmarurile mele."Am, n-am, vreau, să fii, să știi, fără, du-mă, lasă-mă, uită-te din mine"Le scăpau rămășițe de dorințe printre degete. Cădeau cu răsunet lângă mine cuvinte împrumutate de la alțiiȘi alții le împrumutau de la tine. În dormitor, luna s-a stins, soarele s-a ascuns printre caieteȘi tu ești nicăieri.Hai să alergăm prin pretutindeniul de mâine!
Citește mai departe
Visez începutul și ce poate face el cu mine, dar nu îl las.Îl pierd ca să-l visez din nou.Mă-ntorc mereu de mai departe și aștept să nu se mai întoarcă,Dar vine credinciosul, vine.Am devenit chezaș pentru el în fața timpului.Ori de câte ori întârzie, orele mi se răzbună.Primul alb s-a ascuns într-un fir de părȘi-mi repetă obsesiv că o să uite să mai vină.Îmi scrie pe pleoape cum că timpul este negruȘi că ploile sunt scurte.Nu știe, nebunul, că literele dispar atunci când ochii se deschid.Și încep să adorm...Îmi aud gândurile pe voci, dar vocea mea nu se aude printre ele.Adorm într-un sfârșit. Continuu.
Citește mai departe
Ai plecat cu dezlegarea blestemelor, dar ai uitat paharul.Îți sorb vinul rămas și prin rotocoale de fum îți scriu numele cu roșu. Am văzut cum fumul înghite vinul și cum huma spoiește vinaAtunci când îmi întorc spatele doar o secundă.Sub genunchi sângele îmi curge șiroaie, Am căzut cu mâinile împreunate pe cioburi de roșu.Am crezut că dacă-L voi ruga să mă dezlege, te-ai întoarce și ai umple paharul.Mi-ai umplut sufletul, în schimb. Cu furie într-un vid.Mă arde gândul.Mă doare fumul ce se scurge pe sub ușă, afară.Mă ustură vântul care-ți usucă rănile atât de repede.M-a orbit furia și-am răsturnat paharul gol...Suerte!
Citește mai departe
În cabina 2 oamenii mă privesc. Hotărăsc să nu le spun nimic despre tine. Tu nici nu exiști pentru ei. Suferința noastră le e străină lor. Și totuși, de ce mă privesc cu o lacrimă pe obraz? De la cel mai mic la cel mai mare, îmi varsă mie o lacrimă pe geam. Din receptor se aude o vioară. E tristă. Unghiile îmi zgârie sânul. Cuvinte aruncate de la stânga la dreapta încep să coboare în suflet. În oglindirea geamului descifrez cu greu. Nu e scrisul meu și nici al tău: "Smintit, curat și fără glas mă așez la un vals și mâna ți-o las să se odihnească. Mă rog și sper să fie un străin cel ce cu gura se apropie de a noastră." Soarele să fie cel care a oprit vioara și cuvintele le-a șters? - De ce plâng oamenii ăștia? Luați-i de aici! Cabina 3 și ultima din dreapta sunt libere. Plecați de aici! urlu către păsările albastre, cu speranța că mă vor ajuta. Ele se leagănă însă trist pe firul telefonului, în ritmul viorii care a
Citește mai departe
Îngerii s-au înecat de poftă cu râuri de ceară. Priveau pic cu pic din mare, iar în capăt, un bec pâlpâind a jale, le lumina ochiul grăbit s-adoarmă încet și simplu. Aripi tăcute se plimbau în calendar înapoi... înainte... înapoi... înainte de apoi și rămâneau doar un ceas să vadă cucul ce-a cântat cândva în colivie. Cucul își doarme visul."3 păcate: două crime și un copil."L-au lăsat să tacă. Fără fluier, fără coapse, urlă-n gând cuvinte pline:"Picură cu stropi, picură pe brațe, picură în gânduri cu miros de gheață".L-au uitat de atunci tăcând și tace.
Citește mai departe
Privește-i zâmbetul când doarme și colorează-mi buzele cu roșu aprins.Trezește-mă în zori cu parfum de soc și șterge-i tâmplele de sudoare.Plimb-o pe un mal de lac în parc, iar pe mine îmbrățișează-mă până la somn. Culege-mi margarete și cântă-mi dorul, leagăn-o în balansoar și șoptește-mă pe mine ei."Să plece!"De nu, atunci uită-mă, sapă-mă și sculptează-mi chipul pe aripi de vultur.Am să-l rog pe vultur să vegheze peste voi. Într-un hoit i-aș transforma ei trupul.Am să sufăr, am să sfâșii aerul cu miros urât de soc stricat. Dar am să tac.Mi-ai șoptit numele ei în balansoar. Să plec, zici?!"Să plece!"
Citește mai departe
Mă uitam cum îmi desenai chipul, mi-l colorai în fiecare zi altfel. Nu îmi plăcea niciodată ce ieșea din mâinile-ți vulgare. Aș vrea să fiu cum eram înainte să apari tu cu talentul tău de pictor în fragedă pruncie. "Să existe o gumă de șters să șteargă fiecare negru și fiecare violet de pe chipul meu." - mă trezeam uneori urlând. Dar degeaba. Mă uitam cum îmi conturai și trupul. Îmi schițai un gât subțire și sânii mei luau formă de pepeni uriași, cumpărați la kilogram. Îmi spuneai mereu că sunt prea slabă și mă întrebam când ai să tragi niște linii mai curbate pe foaia ta, cea mult iubită. Așteptam din clipă-n clipă să-mi apară un fund mai mare. Nu a apărut. Îmi aduc aminte când mi-ai desenat piciorul stâng. Zâmbesc și acum. Ți-a tremurat mâna de la vânt, iar genunchiul e acum în spate. M-ai iubit și-ai făcut din trupul meu trup de zâne nefericite. N-ai știut cum și inima mi-ai desenat-o în formă de stafidă ce se micșora di
Citește mai departe
Ai venit neanunțat și mi-ai stropit obrajii cu nisipul fermecat.Rânjet de copil.Mi-ai spus că fluturii nu zboară, că ei fac dragoste și plutesc de dor.Inima flutura pe un picior.Am ascultat împreună cum cresc frunzele și din zâmbetul lor am fredonat o melodie.Buze amorțite de plăcere tâmpită.Respiram în același ritm de muzică țigănească și băteam ușor cu degetul pe geam.Suflet de țambal.Ne-am căsătorit mâinile și minciunile ne țineau frumos de ele. Clovni slinoși deghizați în preoți virtuoși.Acum mi-am așezat pe un piedestal de ceară ultimul fum dintr-o țigară.Prima sinucidere e c-un picior afară.
Citește mai departe
El nu era. Eram doar noi, unul acum și separați peste o oră.Gâtul îți mirosea a mine... de cărbuni. Sudoare, greață și un pic de negru.Mi-au trebuit mici veșnicii ca să-mi spăl mirosul. Acum că a trecut, sub pernă am cărbuni.Îți era frică de trecut?! Trecută îți este acum frica.Cafeaua îmi vindecă boala ușor senină și un pic senilă. Râde singură puțin și apoi tace.Nume care se repetă obsesiv și oameni îmbrăcați în alb pe marginea prăpastiei.Igor, Sasha și din când în când și câte-un Alex. Pe al tău nu mi-l amintesc.Începea cu roua care picura ușor pe iriși și se termina cu un strop de bleumarin.Curaj! Respiră! Te bucuri? N-ai de ce...Știu acum, dar am să uit din nou îndată, Arthyom, dragul meu!Miroși a mine. Îmi miroseam mâna după plecarea ta, dar mirosul s-a spălat de zile bune.Sărută-mi mâna până la cot, suflă-mi pe ea sudoarea ta și nu mă mai atinge. Las-o să respire.Sunt trei zile de atunci. Mâna s-a lipit de nas ca o r
Citește mai departe
Spuneai să zburăm în noapte fugăriți de zmeie rătăcite ce călătoreau ca noi.Nu există zmeie călătoare, nimeni nu s-a rătăcit vreodată în colivie.Nimeni nu a pășit vreodată în afara ei. Toți avem locul nostru, bine stabilit.E ca un cerc desenat cu cretă.Spuneai că există râuri care curg și lacuri care stau de plăcere, închise în lărgimi diverse.Nimic nu curge, totul transpiră aici. Lumina picură picuri de sudoare.Limba-mi moare de căldură, degetele se dezbracă-ncet și ele.Până și sângele-mi transpiră sânge.Spuneai cândva de un Făt-Frumos și de prințese colorate, că visai și erai fericit.Visele de-aici le-ai luat și-ai făcut povești frumoase.Nimeni nu visează pe aici. Locul duduie de coșmaruri treze.Sufletul... și la el e noapte.Fii bun și aerisește un pic. Ne sufocăm de-atâta soare.
Citește mai departe
Pietrele au început să se plictisească să mai fie pietre și încep să înflorească. În luna pietrelor înflorite, înfloresc și țurțurii. Au petale argintii și tulpină nevăzută. Tu o vezi.Pietrele înfloresc pe rând. De la cele mici, la cele mari, până când munților le cresc petale și tulpini.Vulcanii scuipă polen rece și nisipul e cu patru foi. Două galbene și două roșii cu pete negre. Eu le văd.Scoicile... o minunăție! Celor moarte le cresc rădăcini. Se strecoară printre frunzele nisipului și-și găsesc sălaș până la toamna lor. Cele vii au în ele floricele mici. Atât de mici, încât încap cu miile în frunzele albastre ale munților.Ei nu văd.Când se-apropie scuturarea, anotimpul morții lor, se adună toate pe o stâncă stearpă și fluieră până la sfârșit.Melodii cu glasuri și cuvinte. Au și dirijor. Un căluț de mare care o să strângă un buchet frumos din fiecare. Eu nu pot.
Citește mai departe