Avea urme de cafea scufundată-n tutun,
dar stătea roşie, tremurând din încheieturi.
Era la prima literă, de abia o începea.
Eu am terminat demult, îi zic.
Nici măcar nu m-auzea.
O priveam ca pe un copil naiv,
îndrăgostit şi dependent de tine.
Nu ştiam dacă să-ncep să-i spun
sau s-o las să se termine.
I-am aprins o ţigară şi i-am pus o mână-n păr.
Parcă se mai liniştise, oare?
Lacrimile se scurgeau pe deget,
suspina des şi sec.
Mă uitam cum hotărâtă
îţi continua numele pe pieptul meu.
Scria în oglindă ca să te uiţi în el.
De parcă sufletul de abia te aşteapta
să te vezi din nou prin el.
