M. Mihaela

Articole postate de M. Mihaela

  • My life must be vicious, ‘cause it surely is circular 275

    What are the chances of wearing sandals on the twenty-second day of October, in Ploiesti ? What are the chances of wearing the sandals that I bought, this May, in Budapest, during a last gorgeous, generous, incredible autumn day ? What are the chances of sleeping on a late October night with the window open ? And yet, it did happen. Yesterday, on the last summer day of this autumn ;) No better proof than the warm light of the air and the powerful green of the grass.   The chances were low, but still it happened. Today summer is already gone, the most fabulous summer I’ve ever had. Oh, the miracle of my life : travelling; travelling with my mind while not travelling

    Citește mai departe

  • Sa ma bucur? Sa ma intristez?... 258

    Azi, prima ieșire cu copiii mei, ca dirigintă.Am fost la kfc, apoi în parc la joacă, ba chiar timp de 3 ore ne-au permis cele 20 de grade să ne plimbăm fără jachete, ca și când abia ar fi început școala într-un început minunat de toamnă.Kfc-ul l-au ales copiii, normal, apoi parcul a venit firesc ca o condiție a mea de a ne de-toxifia după mâncarea fast-food pe care o afurisim la școală cu orice ocazie la ore.La final unul dintre copiii : "Doamna, asta e cea mai tare zi de când a început școala !"Și, știind că a fost sincer, chiar n-am știut dacă să mă bucur că am reușit să ne simțim atât de bine împreună și să colaborăm, să ne jucăm cu toții, fără injurii, fără bătăi,sau să mă întristez pentru că cea mai tare zi nu a fost una dintre cele de curs, din care să fi învățat ceva anume din ceea ce se tot străduie profesorul să îi învețe.Până la urmă am ales, ca întotdeauna, să păstrez perspectiva pozitivă. Și să sper că o vom putea repeta, cândva, și în ca

    Citește mai departe

  • Mi-e dor! Atat! Din senin! Mi-e dor!... 258

    Să presupunem că ești cu nervii la pământ din pricina veșnicului inamic - timpul și crizele sale; timpul în criză care continuă, într-un cerc vicios, să te crizeze.Să presupunem că e ora 11 noaptea, mai ai o mulțime de fișe de făcut pentru școala de a doua zi, simți cum controlul timpului, reacțiilor, emoțiilor începe să îți alunece printre degete.Și dintr-o dată primești un mesaj : "Mi-e dor de orele cu dumneavoastră, doamnă, mi-e dor de dumneavoastră."Probabil ăsta e, în ciuda tuturor contraargumentelor, ingredientul magic ce mă face să nu renunț la a fi profesoară, nici măcar după deprimantele experiențe din luna septembrie.Un mesaj de la un fost elev, o fostă elevă "doamnă, îmi amintesc ce mi-ați spus și am pus în aplicare, acum am încredere în mine."Să simți că ai făcut o diferență la un moment dat în viața cuiva, că acel cineva își mai amintește, după atâtea luni, de orele acelea din care ai sperat că va crește, că profita cumva mai târziu.

    Citește mai departe

  • Iubitul meu, molozul si cenzura... 273

    Că tot trăim pe aici prin România de patru săptămâni încoace vremuri ce se întrec în aberații,că tot mi-au venit cu controlul ginecologic la școală,că tot încep să se contureze semne îngrijorătoare ce-ar trebui să mă facă să plec, să fug, să gonesc din țară cât încă mai pot,mi-am amintit de o snoavă (reală), amuzant de ridicolă din vremurile comunismului(pentru că singurul mod de apărare mentală contra penibilului este hohotul de râs).Se dă următorul cântec, ce mi-e tare drag de altfel :Iubitul meu de-aș face să răsară Un snop de maci peste câmpia ninsăIubirea ta care s-a stins din vară Ar mai putea să fie reaprinsă.De-aș presăra din apa amintirii Cât vezi cu ochii nuferi albi și rozAș mai putea ca pasărea iubirii S-o smulg de sub un munte de moloz. Ei bine, după cutremurul din '77, partidul a interzis cântecul ăsta.Vă puteți seama de la ce i s-a tras bietului tangou pasional ?De la infamul

    Citește mai departe

  • Eu si alte feluri, dar sigur nu oamenii mei... 271

    Acum câteva zile spuneam că-n viață întâlnim oameni care ne învață și oameni care ne dezvață.De ambele soiuri de oameni am nevoie: îmi sunt utili și mă las modelată de ei, că până și cei care mă dez-vață sunt importanți. Singurii pe care nu-i vreau în preajmă sunt cei de la care nu am ce învăța.  Iar ăștia nu-s neapărat ignoranții, ci ignoranții-aroganți:  cei care nici nu știu, care nici nu știu că nu știu și nici măcar nu le pasă dacă află că nu știu.  O comoditate mentală pe care, uneori, mărturisesc, o invidiez.  Din sfera asta fac parte cei care nu pot pronunța cuvintele Nu știu.  De mai multe ori am avut discuția asta contradictorie cu cineva care susține că e o rușine pentru un profesor să spună Nu știu.  De tot atâtea ori i-am replicat că un profesor care pretinde că are toate răspunsurile e pentru mine în primul rând un impostor, iar în al doilea rând exemplu dublu

    Citește mai departe

  • Eu si oamenii mei... 272

    Unii mă învață, alții mă dezvață.Unii mă surprind în bine, alții ... mai bine nu m-ar mai surprinde.Totuși! Mă simt încă tânără atât timp cât mai am simțirea asta cu surprinderea. Fie ea și nasoală.Așa se face că nici anul ăsta n-am rămas nesimțitoare.Iar una din cele mai faine experiențe de anul ăsta a fost să constat cum un musulman îmi explică Biblia.Fără prejudecăți, fără extremisme, fără patimă.Acum mai mulți ani cerusem lămuriri de la doi preoți ortodocși (unul tânăr, altul cu ani de preoție în cârcă, că în suflet sau minte s-a demonstrat că nu-i contabilizase). Le spusesem că multe lucruri din Biblie îmi ridică întrebări deloc comode și deci mă îndepărtează de scripturi dacă nu îmi vor fi explicate.Ambii îmi replicaseră că nu-i deloc bine ce fac, Biblia trebuie citită cu inima, nu căutată cu rațiunea, că nu-i treaba mea să mă întreb de ce a procedat Creatorul cum a procedat.Răspunsurile celor doi, altminteri destul de diferiți

    Citește mai departe

  • Placerea de a taia elanul cuiva... 262

    Am avut azi treaba la o banca unde am un cont intrat in adormire de vreo 3 ani.Functionara, de altfel foarte simpatica si amabila, daca m-a prins acolo, a zis sa si profite informational de mine. Asa ca m-a informat ca imi va actualiza datele, ca voiam sau nu.A inceput cu angajatorul :"Mai lucrati la marele K?""Ah, nuuu, am mai schimbat 4 angajatori de atunci.""Bun, am modificat. Mai locuiti la adresa ?""Nu, dar lasati-o asa, ca nu imi stiu pe dinafara noua adresa.""Casatorita acum." aici nu prea inteleg de ce tonul nu a fost unul interogativ ci ezitant afirmativ, in asteptare de confirmare doar.Iaca nu. Am cam dezamagit-o aici pe functionara : probabil de unde ieri fusese zi libera, azi avea atat chef de munca incat era chitita sa schimbe cam toate rubricile in contul meu.Dupa care a continuat cu elan diminuat "Telefon 07"Aici nici n-am mai lasat-o sa continue : "Acelasi."Deh, echilibru in toate : daca am variat prea mult ang

    Citește mai departe

  • Iubeste-o fraiere! si pozitiile anormale ale naturii 377

             Stiti "ritualul" cela celebru al lui Rafa Nadal ? Ei, acum si voi ! Ma refer la cel cu aranjatul sticlelor, desigur. Comentatorii au descoperit ca respectivul tic e menit a-i asigura calmul si concentrarea mentale necesare in timpul jocului, pentru ca firea disciplinata a lui Rafa are nevoie sa simta ca e in control asupra tuturor elementelor, astfel incat situatia din teren sa se potriveasca mereu cu cea de la antrenament.         La fel si eu, am "ticurile" mele de primavara. Nu ma simt bine daca nu-mi vizitez doua case din Ploiesti : casa cu lalele si casa cu glicina, fix in perioada in care sunt ele inflorite.            Ei bine, anul asta se simte ca sunt stresata : le-am ratat pe ambele !Am mai prins numai o "pacaleala" de glicina, pe gardul din imagine. "Pacaleala" ii spun fiindca nebunia asta de planta movulie creste, din cate stiu eu, mai degraba in cascade ce umplu vertical peretii caselor. Sa o vad asa, alungita saracacios pe un gard, mi se p

    Citește mai departe

  • Cum iti aduci iar aminte de o persoana. The trifle that life is. 278

    Prin școală te învață despre învățarea condiționată , aceea cu sunetul clopoțelului ce îl făcea pe Grivei rusnac să saliveze pentru că însemna apropierea mâncării. Sau , conform bancului , învățarea cu salivarea lui Grivei rus care îl condiționase astfel pe Pavlov să-l tot alimenteze cu mâncare. Ei, cu toții funcționăm (mai mult sau mai puțin conștient) în multe momente pe principiul ăsta al ... era să scriu al salivării la anticiparea unei satisfacții , deci al învățării involuntare condiționate.  Iaca de Pavlov și de javra sa mi-am amintit azi după ce am constatat că un anumit copac mi-a amintit de o anumită persoană. Ideea e că pe mine mă fascinează copacii frumoși ; nu neapărat cei viguroși, ci aceia ce au ceva aparte. Din seria asta a dragului meu pentru anumiți copaci e și unul căruia o să-i spun SALCÂM ARGINTIU, în absența certitudinii 'cărții lui de identitate'. E o specie pe care o știu de

    Citește mai departe

  • Cum puteti face o fricoasa sa spuna da... 307

    Sunt genul de om precaut și din pricina asta poate m-am înfrânat de la multe experiențe pe care le-am evaluat apriori ca fiind prea riscante (sau mai degrabă prea puțin delicioase în raport cu riscul asumat).Astăzi, mai degrabă luată pe nepregătite (fiindcă am răspuns la telefon imediat după ce m-am trezit) am acceptat o noua provocare.Mi-a plăcut la nebunie !Și mi s-a spus că, dacă sunt cuminte și am de gând să fiu o elevă bună, experiența de azi se va repeta.E o bucurie prin toate celulele unui adult momentul în care, trecut de 30 de ani și avînd o fire nesportivă, experimentează ceva nou și constată că e ceva tare pe sufletul său.Mă consider norocoasă pe ziua de azi că am răspuns la telefon somnoroasă și prin urmare am spus da unei experiențe căreia în mod normal i-aș fi spus 'Pas'.Mă voi considera și mai norocoasă dacă individul cu strategia inteligentă de astăzi va considera că nu-l încurc prea mult și merit să repet experiența.Pledoaria

    Citește mai departe

  • Niciodata nu e prea tarziu! Reveniti la vechea dragoste! 290

    Cu legătură directă cu titlul articolului, veți vedea de ce, mărturisesc că începe să-mi fie drag să trăiesc în Ploiești. Că azi Ploiești-ul a fost minunat pentru mine !Astăzi, pentru prima oară pe anul ăsta, sunt mulțumită de mine și de decizia pe care am luat-o pentru corpul meu.Am reînceput să trag de mine, de corpul meu, de rezistența lui și de mobilitatea lui (care a fost dintotdeauna punctul meu vulnerabil și sursa mea de frustrări).M-am reîntors la un vechi vis.Și-am sosit acasă la 9 seara, cu un zâmbet (involuntar de larg) pe figură, cu o febră musculară (mocnită doar) în mușchi și cu un suflet doldora de cea mai plăcută senzație : aceea că ești mulțumit de tine însuți / însăți, deși nu o să fii niciodată Perfecțiunea întruchipată.Iar la ora asta orașul meu a fost de-o generozitate rară, cu 20 de grade ca într-o seară perfectă de vară târzie îmbogățită olfactiv și vizual cu înfloririle de primăvară.Unul din momentele rare când nu-ți doreș

    Citește mai departe

  • Cand copilul iti da peste cap planurile... 276

    Cu copiii nu poți niciodată să știi ! Nu poți niciodată să anticipezi ! Și tocmai pentru că un copil te poate lua pe nepregătite, tocmai de-asta e minunat ! Iaca și eu ieri. Mă pregătisem mental cu o explicație pentru un copil de 7 ani pentru conceptele de even și odd, adică par și impar. Copilul ăsta de 7 ani știe deja înmulțirea și împărțirea, le-a învățat singurel.  Și îl iau eu pe ocolite : Cât face 4 împărțit la 2 ? 2, răspunde prompt și ușor jignit de așa banalitate de întrebare ce-i adresasem. Eu, șmecheră, arunc următoarea întrebare și jubilez un pic că o să ajung la țintă cu ea : Dar 5 împărțit la 2 cât face ? Mă așteptam să-mi spună că nu putem împărți 5 la 2.  Când colo ... băiatul cu același ton prompt și sigur : Doi virgulă cinci ! Nah poftim, mai pregătește-ți explicații de-acasă pentru copiii inteligenți !

    Citește mai departe

  • Buretele pentru iertare. Experimentul Zaica.... 276

    Nu știu câți dintre voi ați auzit de experimentul Zaica. Un tip pe nume Zaica, prin anii comunismului îndepărtat, s-a gândit să pună copiilor întrebări teoretic adresabile oamenilor mari pentru a ilustra creativitatea odraslelor neamului. Răspunsurile sunt de-a dreptul savuroase, într-adevăr, deși ... Eu una nu prea cred în autenticitatea lui, dar în postarea asta altul mi-e scopul, nu etalarea  scepticismelor mele.Pentru cei mari tineri, o chestie similară experimentului Zaica și probabil încă și mai (puțin) autentică a fost prin emisiunea Copii spun lucruri trăsnite.În schimb, pentru cei ce au copii sau pentru cei ce lucrează cu copiii și care încă nu au ajuns blazați, obturîndu-și simțul mirării și dedulcirea la întorsături din vorbe, nici măcar nu e nevoie de experimente pentru a obține surprize delicioase.Iaca nu știu cum se face, că și momentul vinerii acesteia tot de la Sammy vine. Nu doar sub forma unei noi vorbe simpatice, ci și sub forma unei

    Citește mai departe

  • Vrei sa seduci oamenii ? Are Sammy o reteta pentru tine 274

    Se spune adesea că singurii sinceri cu adevărat sunt copiii. Că nu au suficientă ipocrizie pentru a calcula impactul și beneficiul unei minciuni la timp plasate.Pe la zece ani eu una n-aș considera că se mai aplică vorba asta, fiindcă deja la zece ani avem capacitatea de a gândi anticipativ și mulți copii până zece ani sunt deja tacticieni interpersonali foarte abili.Nu și Sammy al meu ! Sammy e unul din elevii desprinși parcă din Amintirile lui Creangă. E un năzdrăvan gălăgios, fără însă a fi rău. Vorba comentariilor pe care le învățam acum un car de ani, Sammy ilustrează copilăria copilului universal. (Ce-o mai fi și asta în secolul 21 cel al copilăriei inexistente!)Ei bine, azi am mers și eu la școală un pic ferchezuită, nu mi s-a mai întâmplat asta cam din septembrie încoace.Clasa lui Sammy e cu vedere la stradă, iar Sammy nu e tocmai culmea atenției la ore în general.Așa se face că azi, la o oră după ce intrasem pe poarta școlii, numai ce mă

    Citește mai departe

  • Momentul-surpriza cand iti tresalta inima de bucurie. Si ce urmeaza. 281

    Știi și tu cu siguranță cum e să tot aștepți de la o anumită persoană o reacție, o vorbă.Cu toții am experimentat măcar o dată așteptarea înfrigurată, momentul când cineva în sfârșit va spune ceva ce îți tot dorești să spună.Uneori se întâmplă chiar așa cum ți-ai dorit, alteori ... așa cum mi s-a întâmplat mie.Poftim pățanie recentă ce m-a făcut să râd, deși reacția mea ar fi trebuit să fie una cu prestanță și sobrietate.Ca profesor te sperie un pic faptul că unora dintre copii nici nu le știi timbrul vocii, fiindcă ei neîntrebați nu ridică mâna, iar întrebați ... reacționează cu o tăcere maiestuoasă. La fel și în povestea asta, nu cunoșteam vocea Biancăi deloc. Nu voia să răspundă nici de voie, nici de nevoie. Numai iaca o oră de curs prea-minunată în care pun o întrebare mai simplă și , printre mânuțele ridicate , văd și degetele Biancăi.Îmi zic în sinea mea : uite dovada că și Bianca poate, numai eu îs de vină că nu adresez și întrebări din as

    Citește mai departe

Articole recente

© Toate drepturile rezervate Ziarul toateBlogurile