• Revin cu niște gânduri răzlețe... 186

    Revin cu niște gânduri răzlețe.❤️ Îmi place să adun amintiri, de când mă știu. Cred că am mai vorbit despre asta dar, mă scuzați, nu-mi amintesc pentru că am și eu o vârstă!Din copilărie am păstrat mărunțișuri „ca să îmi amintesc”.Voi, cele mai apropiate de vârsta mea, vă amintiți biluțele cu care ne prindeam codițele în copilărie? Ei bine, eu încă mai am una roz.Am păstrat banii pe care mi i-a dat bunica într-o zi de pensie (50lei!) pentru că am vrut să îi am amintire. Apoi, punga de hârtie în care ne-a adus cândva lămâi, tot în copilărie. Încă o mai am!Am păstrat un ghemuleț de ață, ceva vâscoză mai groasă cred, pentru că a fost ultimul lucru ce l-am făcut împreună cu bunicul meu, înainte să părăsească lumea asta.Am mai păstrat și o bucățică din tulpina trandafirului japonez, pe care îl aveam tot de la el, și care s-a uscat complet pentru că nu l-am mai udat. După moartea lui am făcut așa o depresie încât în fiecare dimineață, când mă trezeam, mă simțe

    Citește mai departe
  • Philodendron... 184

    Încă o postare scurtă! Scrisă pe tel. ?Pe mine Philodendronul mă duce cu gândul la copilărie, la Ceaușescu și perioada "aia".Nu e așa că multă lume avea planta asta în apartament? Sau o fi fost așa numai în partea mea de țară? Și parcă era o întrecere tacită între posesori: a cui philodendron e mai mare? Unchiul meu avea unul care ii ocupa un sfert dintr-o sufragerie mare! Era, practic, o pădure întreagă! Era mândria lui!Ei bine, unde am vrut eu să ajung... Vreau să anunț iubitorii că Philodendronul, se pare, e din nou la modă! L-am văzut la vânzare în mai multe hypermarketuri. In unele avea alt nume sau poate era altceva asemănător sau... nu știu!?❤

    Citește mai departe
  • Mămuca mătură... 178

             Mă plimbam printr-un magazin și dintr-o dată am văzut ceva ce m-a făcut să tresar! Era omulețul din "Mămuca mătură"! Pentru o clipă am uitat că aia e doar o poveste pe care am citit-o când eram mică, și-am început să mă holbez, fără să mă pot abține, și am simțit fiori de bucurie. Era ceva de genul „Zona crepusculară”. :)) Povestea nu mi-o mai amintesc foarte bine, dar era cam așa: o mamă avea trei copilași pe care îi lăsa singuri în casă în timp ce ea mergea să muncească ca să aducă de-ale gurii. Într-o zi s-a întâlnit cu omulețul ăsta galben și din toată sărăcia ei, i-a dat un măr și un covrig. Omulețul a mai cerut, ea i-a mai dat. Tot așa, de trei ori! În final, nu

    Citește mai departe
  • s-a sfârșit vacanța...... 287

    Am început lucrul de câteva zile, ce-i drept, deja cam o săptămână, dar am așa o inerție că parcă mă apucă frica că nu o să fiu gata cu toate pentru Mărțișor. De legat, nu s-a legat nimic încă, nici măcar planurile și graficele de lucru nu sunt definitivate, încă mai sar de la una la alta fără prea mare eficiență, dar sper ca odată pusă mașinăria în funcțiune, rotițele să se învârtă și să ne prezentăm cu fruntea sus de Mărțișor.Până încep să se contureze lucrările prezente, întreținem atmosfera cu cele trecute, pregătite inițial ca surpriză pentru Mărțișor, doar că nu am avut suficientă răbdare și le-am probat de Crăciun...

    Citește mai departe
  • Adriana... 181

    Mi-a venit azi în minte Adriana, farmacista.O cunoșteam de când era Ale mică și dădeam foarte des pe la farmacie. Eram amândouă foarte tinere. Era o persoană interesantă, cumsecade, cu o personalitate puternică și iubea foarte mult câinii. Eram de-o vârstă.Acum câțiva ani, într-o zi, pe când ieșeam afară din farmacie iar ea era afară la țigară, am surprins un scurt dialog dintre ea și o doamnă. Trecea o ambulanță în mare viteză, cu sirena pornită și Doamna respectivă zice, cu o față îngrijorată: „Doamne ferește!”. Adriana îi răspunde puțin răstit: „De ce 'Doamne fereste!', doamnă? Poate că în ambulanță este o femeie gravidă care merge să nască! Mai bine spuneți un 'Doamne ajută!'”. Doamna i-a dat dreptate și a repetat după ea: „Doamne ajută!”.Peste ani, acum 2 ani mai exact, am fost șocată să aud că Adriana a plecat dintre noi. Era gravidă, cu probleme, iar ambulanța a ajuns prea târziu pentru ea. Mi-am adus aminte de cuvintele ei din ziua aia: „o gravidă care merge să

    Citește mai departe
  • Colier si bratara "Valenciana"... 241

    https://bijouxhobby.ro/coliere/colier-valenciana ...

    Citește mai departe
  • Colectia Ceramics... 254

    https://bijouxhobby.ro/coliere/Colier%20Ceramica ...

    Citește mai departe
  • Set DarkBlue... 237

    Un set alcatuit din doua coliere si o bratara ce pot fi combinate in mai multe variante.Set doua coliere si o bratara handmade, realizate cu pietre semipretioase Lapis Lazuli, Azurit, perle de cultura si margelute Rocailles Colierul lung poate fi infasurat de doua ori la baza gatului sau poate fi purtat ca bratara (se infasoara pe incheietura mainii de 4-5 ori) Elemente tehnice si decorative din zamac (nu contin Fier sau Nichel) Bijuterii lucrate manual, in Romania https://bijouxhobby.ro/set-bijuterii/set-coliere-darkblue

    Citește mai departe
  • Set Mediterana... 240

    Colier lung si bratara, handmade, realizat cu pietre semipretioase: Agate, Opalit, Jad si piatra vulcanica metalizata.  Pandant Agata in montura cu microcristale Elemente tehnice din zamac. Nu contin Fier sau Nichel. Se poate comanda online: https://bijouxhobby.ro/set-bijuterii/set-mediterana

    Citește mai departe
  • Stropitoare decorata... 267

    La sectiunea "stropitori" stau prost, desi sunt obiecte care pot fi decorate in multe feluri. Si nu ma refer la stropitorile din metal, acelea mici, de jucarie, ci la cele adevarate, de dimensiuni mari, utile in gradinarit.Imi doream de mult timp sa decorez o stropitoare si am capatat una chiar de la sotul meu, dupa o escapada la magazinul IKEA. Ii spusesem de fapt sa-mi ia niste farfurii din sticla, deoarece au unele groase, de calitate foarte buna, dar n-a mai gasit, asa ca a zis sa nu vina cu mana goala.Desi suntem in plina iarna, stropitoarea mea este una primavaratica, in semn de protest fata de abundenta de obiecte cu model de sarbatori, care au inundat internetul si piata in aceasta perioada. Am ales sa folosesc doua servetele cu ingerasi in gradina si un model in relief cu frunze si ramuri inflorite.Metalul nu se vopseste deloc usor, grundul se cam ia de pe el, asa ca l-am amestecat cu putin adeziv. Culorile sunt pastelate, apoi patinate ca asa ii sta bi

    Citește mai departe