Oraşul lichid sau ţipătul mut din proza
lui Ioan Barb
Baza poeziei lui Ioan Barb este
realitatea, trăirea intensă şi sensul într-o lume în schimbare, aplecată peste
marginea curcubeului.
După experienţa intensă trăită în
volumele de versuri, originale şi dense, scriitorul abordează proza, e tentat
de povestire, de povestea cu tâlc, de povestea care străbate oraşul de la un
capăt la altul, de povestea în care eroii îşi caută destinul pierdut într-o
seară, într-un loc, la o persoană misterioasă.
Prin cartea Oraşul scufundat (unsprezece
povestiri), apărută la Editura „Cenaclul de la Păltiniş”, - Sibiu, 2013,
autorul îşi prezintă tabloul de fond al vieţii, imaginea din spatele
cuvintelor, pe care se derulează aventura umană.
Ioan Barb povesteşte simplu, dar profund,
fraza curge pe înţelesul oricui, povestea are un tâlc, are farmec, destinele
eroilor se destind, ca un arc presat la maxim, în perioada comunistă, în
perioada de după anul 1989 în România, chiar în zona Călanului