„De când am intrat la Litere, de fapt de aproape
un an, am cunoscut o fată...”
M-am dus la cinema neștiind că acest că este o
ecranizare după romanul Luminița, mon amour de Cezar
Paul-Badescu. Filmul ilustrează relația Anei cu Toma,
doi studenți la Litere, care pare damnată încă de la început, când
Anei i se face rău pentru că-și uitase pastilele și începe să aibă
un atac de panică bizar. Prin scena intimă, explicită de la
început, filmul anunță că se va coborâ în rădăcinile acestei
relații care pare desprinsă din realitate și ilustrată pe marele
ecran. După câteva minute, spectatorul realizează că filmul nu este
liniar deoarece sunt scene de la începutul relației, înainte de
căsnicie, dar și în prezentul narațiunii, majoritatea filmului
fiind o ramă produsă psihanalitic. De la bun început avem în gând
întrebarea De ce suferă Ana, de depresie, de
anxietate? dar și Ce a cauzat-o?
Filmul explorează și această luptă cu boala a Anei și cum
Toma nu-și pierde speranța în ea, cu toate că părinții nu sunt de
acord cu relația acestora.
”Mi se pare important să înțelegeți ce anume v-a
ținut lângă Ana.”
Ana, mon amour se adâncește în miezul unei
relații atunci când apare un factor extern, cum ar fi boala, iar în
cazul nostru nu una oarecare, o maladie neînțeleasă nici acum în
întregime de societatea actuală. Filmul face diferență între iubire
și „agățare” (cum spune și Ana în film), pentru Toma, Ana pare a fi
un caz de care trebuie să aibă grijă. Trauma Anei rămâne un mister,
putem doar presupune că a fost agresată din copilărie, iar această
boală de care suferă ar putea fi transmisă pe cale ereditară. Ce am
remarcat și m-a impresionat a fost dualitatea de ton al filmului
pentru că există un ton serios, al analizei, dar și un ton deschis,
plin de umor (scene din viața de cuplu. scena întâlnirii cu
părinții).
Filmul m-a impresionat prin ilustrarea explicită vieții de cuplu de la inițiere la final, dar și prin perspectivele multiple folosite în prezentarea unei relații. Regizorul Călin Peter Netzer prezintă aspectul crud, pe care încă îl au oamenii asupra persoanelor care suferă de depresie sau anxietate. Mi-a plăcut enorm cu au jucat actorii, în special actrița Diana Cavallioti cu scenele în care era mistuită de boală. M-a surprins și faptul că în film a jucat Adrian Titieni, mult apreciat de mine, mai ales după ce-am văzut filmul Bacalaureat. Misterul nu este clarificat, ceea ce dă de gândit, iar aspectul de poveste în ramă dă de gândit. Sper ca acest regizor să aibă din ce în ce mai multe proiecte cinematografice.
Filmul m-a impresionat prin ilustrarea explicită vieții de cuplu de la inițiere la final, dar și prin perspectivele multiple folosite în prezentarea unei relații. Regizorul Călin Peter Netzer prezintă aspectul crud, pe care încă îl au oamenii asupra persoanelor care suferă de depresie sau anxietate. Mi-a plăcut enorm cu au jucat actorii, în special actrița Diana Cavallioti cu scenele în care era mistuită de boală. M-a surprins și faptul că în film a jucat Adrian Titieni, mult apreciat de mine, mai ales după ce-am văzut filmul Bacalaureat. Misterul nu este clarificat, ceea ce dă de gândit, iar aspectul de poveste în ramă dă de gândit. Sper ca acest regizor să aibă din ce în ce mai multe proiecte cinematografice.
