REGELE MIHAI, ultimul SUVERAN al ROMÂNIEI a MURIT! 509
- Jurnalism
- 05-12-2017 15:14
Regele Mihai a murit la domiciliul său din Elveția, a anunțat Casa Regală. Decesul a intervenit marți, 5 decembrie 2017, la ora 13:00. Regele avea vârsta de 96 de ani, pe care îi împlinise la 25 octombrie, și de mai bine de un an și jumătate era grav bolnav, scriu cei de la observator.tv Regele Mihai era grav bolnav, după ce, la începutul lunii martie 2016, a fost diagnosticat cu carcinom epidermoid metastazant şi leucemie cronică, fiind supus unei intervenţii chirurgicale la o clinică din Lausanne. Regele Mihai I era ultimul monarh din ţările Europei de Est rămas în viață – s-a retras din viaţa publică la începutul lunii martie 2016. În ultimele luni, Majestatea sa a stat în reşedinţa sa elveţiană, unde a fost atent supravegheat de medici. Potrivit informaţiilor transmise de Casa Regală, alături de fostul monarh au fost şi două măicuţe, care i-au oferit asistenţă. Pe 24 octombrie, Regele Mihai a împlinit 96 de ani, iar ziua sa a fost marcată discret, la reşedinţa sa din Elveţia. R
Citește mai departe