Ziua de anul nou vine întotdeauna să reamintească lucrurile pe
care le-am făcut bine și pe cele care le-am făcut mai puțin bine.
Pare că ziua de 31 decembrie și-ar dori să șteargă frustrările și
să le înlocuiască cu planuri noi, îndrăznețe. Este ziua în care nu
au loc supărările și neputința; în care, cu mult curaj, privim spre
următoarele 12 luni calendaristice. Pare că este ziua în care ne
încărcăm cu o nouă energie; când îmbrățișăm și urăm de bine; când
provocăm zâmbete și primim gânduri bune din partea familiei,
prietenilor și cunoscuților; când orgoliul își pierde din
intensitate și ridicăm privirea cu optimism; când planificăm și
calculăm.
Primele mele gânduri pentru 2018 se îndreaptă către țara mea,
România. Cum speranța moare ultima, îmi doresc ca noul an să fie
unul dominat de liniște și calm. În care argumentele au prioritate
în fața țipătului groaznic care a venit să înlocuiască logica și să
domine viața cotidiană. Doresc României o îmbunătățire substanțială
a infrastructurii, o economie activă, protejată și revenirea la o
situație de normalitate politică. Îmi doresc ca Parlamentul să fie
plin de oameni de stat și nu politicieni. Să fie români și să simtă
românește pentru țara noastră. Îmi doresc un Președinte matur (nu
doar din pricina vârstei) care să vegheze interesele tuturor
românilor. Un Președinte fără emoții personale și care este lipsit
de handicapul unei țări cu cetățeni de mâna a doua.
Românilor (indiferent unde ar trăi) le doresc un an 2018 plin
de realizări. Să începem cu optimism și deși există posibilitatea
ca lucrurile să nu reușească așa cum ne-am dorit în noul an, de ce
să nu încercăm. Nu trebuie să fim mai buni, însă trebuie să fim
corecți cu noi și cu ceilalți. Să măsurăm și să cântărim mereu cu
aceeași unitate de măsură pentru toate persoanele și faptele lor.
Să respirăm adânc înainte de a ne înfuria, indiferent în ce parte
suntem. Să fim întreprinzători și să ne rezolvam problemele cu spor
pentru că absolut nimeni nu ni le va rezolva și nu toate sunt din
cauza politicii. Să ne informăm corect și să refuzăm orice știre
care dorește dezbinare și împrăștie ură. Să citim mai mult și cu
folos. Să avem grijă de sănătatea noastră și a familiei; să
petrecem mai mult timp cu ei și să-i ascultăm.
Tuturor le urez ca profesional să fie un nou an plin de
realizări indiferent de activitatea pe care o desfășoară. Și dacă
pe parcursul celor 12 luni ne împiedicăm, să vedem acest lucru ca o
oportunitate și nu ca un dezastru. Pentru că poate fi un pas
înainte și întotdeauna învățăm din eșecuri.
”Cum îți așterni, așa dormi” - din înțelepciunea populară
românească. Eu zic să așternem bine noul an pentru un ”somn profund
și liniștitor”.
LA MULȚI ANI 2018!