Părerea mea despre actualul președinte Klaus Iohannis este
destul de clară și coincide exact cu cea din campania electorală
din anul 2014. Despre lucrul bine făcut am tot spus; de fapt, este
vizibil lucrul bine făcut în România. Acum Iohannis deține cea mai
înaltă funcție din Statul Român și cum era și este previzibil,
situația îl depășește. Dar nu despre asta vreau să vorbesc
astazi.
Victor Ponta a avut un contracandidat puternic în
campania din 2014 - el însuși. A luptat atât de mult să-și
dărâme imaginea și să transmită un eronat mesajul politic, încât a
reușit cu succes ca într-o perioadă amețior de scurtă să piardă
unele procente valoroase și după închiderea urnelor a recunoscut
înfrângerea și l-a felicitat pe Klaus Iohannis. Acesta din urmă cu
siguranță a rămas mut de surprindere pentru că reușita în alegeri
nu i se datorează absolut deloc.
Am avut 2 candidați la funcția de președinte, iar Victor Ponta
i-a făcut actualului președinte un cadou neașteptat. Două săptămâni
între primul și al dilea tur de scrutin l-au dus pe Victor Ponta de
la extaz la agonie, deși părea că totul este aranjat: el Președinte
al României și Liviu Dragnea președinte PSD.
Ce i-a lipsit lui Ponta în campanie? De fapt, ce îi lipsea lui
Ponta în ultimii ani?
Nu știu ce analiză au făcut la PSD și nici nu mă interesează
pentru că ceea ce alegătorul percepe este ceea ce contează.
Premierul de atunci s-a izolat într-un turn inexplicabil de
închis.
Cei care îl cunosc pe Victor Ponta, care cu o deosebită
iluzie, deschidere și speranță devenea la Amara în 2001 Președinte
TSD cu siguranță se întreabă același lucru ca și mine: pe unde s-a
pierdut tânărul doritor de schimbare? Unde regăsim speranța unei
întregi generații românești care nu și-a dorit decât ca statul
român să iasă din starea asta de letargie și inactivitate?
Victor Ponta în 2014 probabil nu vorbea nici măcar cu a lui
soție. Nu vorbea cu nimeni. Era Premierul României și asta probabil
l-a făcut să își imagineze că ceilalți sunt oameni care
necondiționat și fără absolut nicio împotrivire trebuie să-l
slăvească. Să mă explic: Victor Ponta era un om deosebit de ocupat;
mereu. Era imposibil să vorbească cineva cu el. Nu știu dacă era o
strategie a celor care îl înconjurau, dar asta nu este o scuză. Cei
din PSD puteau cel mult să se pozeze într-o viteză fantastică cu
premierul, după reuniunile unde participa. Ponta uitase că PSD este
compus din oameni: simpatizanți și militanți. Și că o bună parte
din români sunt indecișiși, văd, aud și simt. Iar indiferența și
caracterul de zeu conduc la plata unor facturi imense în
politică.
Nu știu dacă vreodata ați participat la o reuniune unde
trebuia să fie prezent premierul. Dacă da, știți despre ce vorbesc.
Dacă nu, vă explic; să ne imaginam o reuniune politică a PSD
oriunde. Putea fi în București, Torino sau Madrid. Nu vorbesc despe
punctualitate pentru că îmi imaginez că este foarte greu să
calibrezi o agendă de premier. Dar după o așteptare destul de
importantă a celor prezenți, apare premierul care merge direct la
prezidiu, vorbește despre lucruri pe care nici el nu le crede, face
câteva poze și iese în grabă pentru că are altă reuniune. Nici
măcar nu părea că este de la PSD ci un independent care nu dorește
să fie relaționat cu politicul. Așa i s-a și întâmplat: acum nu
prea mai are treabă cu politicul.
Asta a fost relația lui Victor Ponta cu membrii PSD: rece,
distantă și, pe alocuri, indiferentă. Considera că cineva trebuie
să-l slăvească pentru simplul fapt că există și este președintele
PSD. Nu a înțeles că acum este un schimb de generații, iar rudele
nu trebuie să facă parte din ecuația politicului. Nu a înțeles că
era singura speranță a momentului. Nu a auzit probabil nicio părere
sinceră de la cei apropiați. Însă majoritatea erau de acord cu un
singur lucru: politica se face pentru și cu oameni.
Mă simt tradat inclusiv azi, la peste un an de la alegeri.
Trădat de o persoană din generația mea care nu înțelege nimic și se
agață de metehne vechi, învățate pe parcurs pentru că înainte nu le
avea. Că nimeni nu este zeul nimanui, iar clipele de glorie se duc
așa cum au venit. Că istoria te poate menționa într-o frază sau în
mai mult de 3 pagini.
Se vorbea despre alegeri și că nu știu a cui vină a fost
pierderea alegerilor de către PSD. Social-democrații au pierdut
singuri, nu că i-ar fi înfrânt opoziția sau Klaus Iohannis. Și nu e
suficient ca să guvernezi prin 3 ordonanțe de guvern, iar românii
să te iubescă la nesfârșit.
Toți am așteptat prima piatră de temelie a noului stat de
drept românesc modern și democrat. Am sfârșit în același noroi cu
aceleași figuri sinistre care se schimbă din mandat în mandat. Cu
aceleași gropi pline de apă de ploaie în fața casei, deși în
evidențele primăriei străzile și trotuarele figureaza asfaltate de
3 ori. Cu aceleași salarii mizere și prețuri ca la Paris. Cu
același sistem politic si administrativ ineficient. Cu aceeași
justiție ineficientă și fără garanții.
Am ratat ocazia generației mele. Am ratat-o din motive de care
mi-e rușine să le mai amintesc. Am ratat posibilitatea de a spune
copiior mei că viața in România s-a schimbat cu generația mea plină
de curaj, viziune și dorință de modernitate. Așa că acum trebuie să
suport un mandat inutil de președinte facebook susținut de
finanțele celor care au nenorocit un neam, l-au mazilit și l-au
trimis în hăul țărilor fără rost.
Fac parte din generația care a fost sortită eșecului. Eșec pe
care mi-l asum și cu mare durere trebuie să-l recunosc copiilor mei
care deja înțeleg că în România a fi competent este egalul lui
zero. Că studiile fără pile sunt în van și că viitorul lor este mai
bun în țara altora. Pentru că ne conduc mereu români care nu iubesc
România și visul unui politician român nu trece de nivelul de a-și
construi o casă la care ajungi pe drumuri neasfaltate.
