Venim din adancul universului ca suma de miliarde si miliarde de atomi, nascuti fiecare in alta clipa, in alt loc, in alta vesnicie…nimeni nu poate spune pana la urma cine ne sunt parintii caci nu stim inca ce ne face sa fim vii. Amabalajul de celule atat de perisabil si din ce in ce mai usor de inlocuit bucata cu bucata, nu pare sa fie decat un vehicol pentru ceva cu mult mai subtil, inefabil si imposibil de inlocuit…ceva care trece de limitele materiei, timpului si spatiului si pe care il numim SUFLET, acel ceva care acum scrie, miscand o mana, si milioane de ganduri! Sufletul nu are parinti, sufletul are Creator, parintii construiesc impreuna doar casa in care locuieste sufletul timp de o viata, abia cat are timp universul respire o data! S-a scris mult despre suflet, caci sufletul incearca mereu sa se puna pe sine in cuvinte, pentru a se face inteles pentru a explica egourilor hranite de minte, care ii sunt nevoile si dorurile, ce il face sa traiasca si ce il ucide incet incet,...