Am trăit întotdeuna printre oameni umili,

Necunoscuţi şi mereu contopiţi în mulţime,

Mari și mici, veseli şi trişti, urâţi şi frumoşi,Cutezători şi veşnic neliniştiţi ca plopii,Cu pieptul larg întâmpinând furtunile,Sau melancolici visând la pierdutele umbre,Dormitând între vaga părere de răuPentru cele ce n-au fost să fieŞi calmele speranţe viitoare.Lor le-am fost flaut deznădăjduit,Tulnic de seară lină şi fluieră nebună;Râzând şi plângând, aşteptând primăvara,Ghicind ziua după formele norilor,Întorcându-mă în amurg pe străduţe obscure,Din anii mei o parte i-am petrecut cântând.Am trăit întotdeuna printre oameni umili,Cei care-nalţă oraşe şi schimbă temeliile lumii –După ei veşnic umblă vântul şi ploaiaSărutân