Pasărea, mirată, înduioşată

şi-a luat gheara din burta mea

şi-a ridicat ciocul din gîtul meu

m-a lăsat acolo, în patul răvăşit

şi s-a învîrtit prin odaia mea

s-a izbit cu icnete de pereţii mei

după aceea a dat de fereastră

şi s-a gîndit mirată la fereastră

nu mai întîlnise niciodată o fereastră

ar fi trebui să-i spun fereşte-te

orice fereastră e perfidă şi înrăită, nu

poţi să ştii unde duce, încotro te aruncă

dar şi eu eram înrăit, uram pasărea

şi n-am scos un cuvînt, am lăsat-o

să-şi întindă aripile şi să se piardă în văzduh