Noapte și ochii bisericii ard în albastru și totul e plin de stafii — unele vin din cavernele cu oase încrucișate, altele vin din vechi aurite imperii moarte demult, altele sunt ale celebrelor personaje ce n-au existat niciodată, altele caută urme de fiare, de roți, altele plâng, altele cred și înalță aceleași zadarnice turnuri de somn, altele tremură așteptând un soare incert care trebuie totuși să răsară cândva dizolvându-le plasma nocturnă!

sunt și stafii care cântă negre, negre sunt apele acestor canale șilacuri negre enormele scuturi ale varegilor Bizanțului, negre luminile, negre aripile străzii, negre, negre, negre cresc și cuvintele tale, străinule mut, care treci întrebându-te cui i-ai putea fi stafie.