Marea şi muntele vieţuiesc împreunăŞi iarna fuge de căminul lor.Fluturii ei albi când se aşază pe magnolii,Pe eucalipţi, pe arborii de camfor,Pe liniştiţii palmieri – dispar curândAtinşi de-o moarte nevăzută, stranie,Şi omizile nu se mai nasc.Oamenii umblă ameţiţi de luminăŞi se-ntorc întotdeuna dintr-o veghe;Mersul lor e ca un dans al vântului.De la soare învaţă să se urce pe munte în zoriŞi când sunt osteniţi să se-ascundă în mare.