Cucoșul, știți prea bine, că are însușire

De a ne da de știre

Prefacerile zilei ș-a timpului schimbări.

El, făr-a se supune

La reguli și cercări,

Când adevărul spune,

E ca un fabulist;

Iar când arată timpul e cam naturalist.

Știu dar că la o moară, cucoșul prin cântare

Morarului da veste la vreme de mâncare.

Însă-ntr-o zi, când moara umbla mereu vuind,

Și unda zgomotoasă, în roți cu-a sa iuțime

Izbea din înălțime

În aer spumegând,

Morarul simțea foame. Deci iese el din moară

Și vede cum cucoșul, sărind pe-o grindișoară,

În pene se umfla,

Din gât se încorda,

Ș-apoi, căscându-și pliscul, se pare că cânta.

Însă a lui cântare, de vuiet mistuită,

Era neauzită.

Morarul trist se duse în moară, așteptând

S-audă mai degrabă cucoșul său cântând.

Așteaptă, măi