Probabil că marile prietenii, cum a fost cea dintre Caius Laelius şi Scipio Aemilianus, al cărei elogiu îl face Cicero în De amicitia, erau şi atunci destul de rare, poate tot atât de rare ca în zilele noastre şi ca întotdeauna. Vestitele şi exemplarele cupluri de prieteni ca Damon şi Pithias sau Harmodius şi Aristogiton, care au existat istoriceşte, pentru a nu mai pomeni pe cele legendare ca Ahile şi Patrocle sau Oreste şi Pilade, erau, ca şi cel care i-a inspirat lui Cicero cunoscutul dialog, cazuri cu totul excepţionale: au şi fost reţinute ca atare în amintirea omenirii. Fireşte că asemenea prietenii s-au legat şi se pot lega şi între oamenii obscuri, dar experienţa şi judecata ne spun cã numãrul lor nu poate fi decât o minoritate.
Marea prietenie e fără îndoia...
