Am început cronica celui de-al șaselea album al celor de la Altar cu aceste considerente fiindcă „Rapsodia Românească“ este o sonată muzicală care descrie cât se poate de corect patriotismul de bun augur. A apărut exact în data de 1 decembrie și conține doze serioase de texte bine gândite, adaptate desigur pe rockul cu care ne-au obișnuit membrii trupei Altar de atâta vreme.Și de aici vine și motto-ul…Respect! Muzica celor de la Altar n-are nevoie de nicio prezentare: e „ straightforward“ rock din epoca în care cubul Rubik era la putere și-n care în advertising exista șarmantul Marlboro Man.

Dincolo de gașca Altar, pe acest disc se regăsesc și câteva colaborări. Unele chiar remarcabile. E cazul celor două piese realizate cu lui Florin Ștefan (Semnal M), cel care apare printre altele și-n „Povestea noastră“. O melodie care ne spune că România „a avut brazi mândri pe creste, aur și bogății și ape vii“. Dar și și un moral „megahigh“. Și care a fost furată de „viclenii haini“ bucată cu bucată… și de aici…„a fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti“.

Rămânând la texte super șmechere e musai să amintesc și piesa care dă titlul acestui album în care băieții au un vis cum că totul s-a schimbat în țara noastră și „nu mai era hoție, nu mai era prostie/ sloganul național era Dreptate și Frăție/ Nu erau manele și se vorbea corect/pe tricolor scria Demnitate și Respect“.

Dincole de mesajele patriotice se regăsesc și momente mai light. Cum e „Antitristul“ în care aflăm că „Îmi place să trăiesc, să cânt să mă distrez/Cu zâmbetul pe față să mă bucur de viață !/Îmi place vinul vechi și berea la halbă/Iubesc fetele "bune" si mirosul de iarbă/Nu sunt religios, dar sunt credincios/Cred în Dumnezeu, sunt antiateu!“ , piesă care grație „lalala“-urilor din refren se califică la categoria „ cel mai șlăgăros moment al discului“.

Unul dintre colaboratorii acestui album este și Planet H. Dacă nu-l știți, el este unul din producătorii muzicali actuali care colaborează printre altele cu Gojira sau FC DNB și atacă ritmuri „dubstep și altele/de/gen“ . M-aș fi așteptat ca piesa cu pricina, „Să vină un înger“ să sune…altcumva., dar acest fapt nu s-a concretizat. Un alt featuring de pe acest disc este cel alături de Cristian Hrubaru. Care este printre altele „șăfu“ principalului post de radio din țărișoara noastră care se mândrește că este dedicat sută la sută rock-ului. Desigur, se știe că pentru a intra în playlistul oricărui radio e indicat să întreții o relație amicală cu reprezentanții acestuia…dar piesa cu pricina, „Vreau să fiu președinte“ nu strălucește. Și e mare păcat, căci textul e izbutit și în plus…e un cover autohton după Sex Pistols. Pe scurt, chestia asta merita o abordare diferită cu mai mult cohones.

Această mică nemulțumire nu știrbește însă defel autenticitatea acestui album. Care se termină cu un scurt insert din „Marșul Imperial “ al lui John Williams, în piesa „Forța să fie cu noi“, care demonstrează – dacă mai era cazul – că băieții de la Altar nu duc lipsă de umor.

Sound-ul Altar este cel pe care-l știm de atâta vreme. Fără cusur. Versurile sunt inspirate și totul sună cât se poate de corect. Dar și previzibil. No surprises, vorba unui cântec al celor de la Radiohead. Este o sonată de bun augur care ar merita predată la școală în cadrul ipoteticei materii numită „Patriotism și scris corect“. Desigur, fără piesa Antitrist…..