Fiindcă trăim într-o epocă în care orice trebuie
etichetat, băieții care alcătuiesc trupa The Schnitzels ( Narcis
Axinte – chitară/voce și Mr Jurjak – tobe) s-au gândit că „gastro –
punk“ e o caracterizare cât se poate de vicleană. Dincolo de
șnițelele vieneze din etimologia numelui trupei, proiectul ăsta
care a lansat nu demult albumul de debut reușește să fie pe placul
urechilor care degustă din plin chestiuni de genul The Black Keys,
Royal Blood, Jack White sau Yeah Yeah Yeahs. Combinația asta de de
chitară/tobe/voce fără bas sună pe alocuri neașteptat de bine și în
cântările lor live, dar inevitabil există și momente în care
ascultătorul are senzația de „deja – vu“ (deja ascultat – în acest
caz). Dacă pe Jurjak (George Petroșel) s-ar putea să-l știți și din
albumele lansate sub același nume și care oscilează pe linia
blues/rock/pop, celălalt membru al acestui duo, Narcis Axinte, are
și el ceva antecedente muzicale care poartă numele de
Harlequin_Jack, sau Tourette Roulette.
Chiar dacă nu e punk „pur“, încă din prima piesă, care
poartă numele de „Atenție!Foc!“ e clar că băieții ăștia o ard
într-un amalgam de influențe din zona dirty – rock care pe alocuri
are și câteva incursiuni în lumea grunge. Dacă tot suntem la
influențe, piesele astea au și iz de garage – rock sau chiar indie
rock. Textele poznașe și robuste de genul „Dacă vrei să-ți fie bine
/ Fugi acum cât ți-e mai bine/...Nu scapi așa ușor de mine“., sunt
cât se poate de „directe“ și adaugă fără îndoială un plus acestui
disc. „Ciocan și Nico“, următoarea creație a celor doi muzicieni
face referire la chestiuni care se întâmplă între „un golan și o
domnișoară“. Avem de-a face cu o idee de ciocan și nicovală care
are parte și de niscaiva strigături din arealul punk-ului de genul
„Oi“, „Oi“, iar începutul de la piesa „Limuzină“ poate să te ducă
cu gândul la startul de la Song 2 de Blur.
Piesa care care reușește să ți se impregeneze din prima
ascultare în creier este „La bulău“, cu al ei „Și când o să fi să
fie rău / Mergem cu toții la bulău“, iar pe lângă textul șăgalnic
melodia are parte de multe răsturnări și o instrumentație (mai)
bogată. Alte momente reușite sunt „Frica“ și „Minte bolnavă“,
aceasta din urmă fiind fără îndoială genul ăla de piesă pe care
orice rocker responsabil dă din cap cu halba de bere în
dotare.
Una peste alta, The Schnitzels au aruncat pe piață un
album bunicel, care chiar dacă nu rupe gura târgului, este unul
onest, fără brizbriz-uri și alte artificii menite să cucerească
publicul cu orice preț. Se poate și mai bine, dar demn de remarcat
este faptul că băieții pășesc pe un drum, care în țărișoara noastră
nu este bătătorit. Nu e „waw“, dar cu siguranță merită inclus în
sacoșa cu apariții discografice rock din 2023 din România care
merită cel puțin o audiție.