După cum remarcam și cu ocazia discului de debut semnat
Amalia Gaiță, chestiunea asta pe care o cântă solista îndrăgostită
deopotrivă de fotografie și muzică este una cât se poate de
„refreshing“ pentru așa numita muzică pop românească. Deatlftel,
cele zece piese care se regăsesc pe „Mimosa“ nu seamănă deloc cu
ceea ce auzim pe la radiourile autohtone, eticheta de pop atribuită
acestui material discografic fiind mai degrabă una pretabilă în
țările străine care au o bogată recoltă în asemenea muzici.
Spre deosebire de debut, aici urechile avizate au parte de un
amestec optim de instrumentații clasice și moderne. Vechi versus
nou. Analogic versus digital. Inflexiunile vocale ale Amaliei Gaita
te pot duce cu gândul la Esperanza Spalding sau Erykah Badu, iar
instrumentațiile jazzy – pop – rock se mulează la marea artă cu
timbrul vocal al solistei timișorence.
Există aici o alternare din belșug între vocea puternică
și cea șoptită, chestie care se remarcă încă din prima piesă a
albumului numită „Elixir“. La fel ca și în multe alte piese,
sunetele se învârt nu de puține ori în zona muzicii pop ambientale
și chiar dacă nu e nimic revoluționar în această muzică, Amalia
reușește să creeze emoții. Care duc la o atmosferă aparte, care la
rândul ei deschide pe larg imaginația ascultătorului. Fantezii care
te pot duce cu gândul la sunete aflate undeva la granița dintre U2
și Massive Attack în „ Something New“ sau note jazzy – pop cât se
poate de simpatice în „Gluten Free“. Una din piesele de rezistență
de aici este fără îndoială „I havent found you“, care dincolo de
chichițele instrumentale specifice genurilor moderne oferă un soi
de montagne – russe acustic. Și asta pentru că piesa începe într-un
ritm chinuitor de lent dar prinde „viteză“ pe parcurs. Lipsește
însă explozia finală, astfel încât ai impresia că toată construcția
a fost un ...castel de nisip. Memorabil.
Înainte de intermezzo-ul „Sol“ care este construit pe o
percuție cât se poate de violentă, ascultătorul este tratat cu o
porție de „Everything you want“ care nu are cum să nu-ți amintească
de piesele cântate odinioară de George Michael sau Alison Moyet,
iar „Time Sublime“ și „True Freedom“ pictează un tablou cu culori
vii, cea din urmă având un iz ușor și de reggae – pop. Cea mai
lungă compoziție de aici, „Your Eyes“ oscilează între o baladă și
un midtempo și beneficiează de un start a la PJ Harvey plus un
aranjament de percuție discret, care te poate duce cu gândul la
ceea ce se aude adesea în drum and bass,. În plus, piesa are o
sumedenie de suișuri și coborâșuri care merită să fie apreciate pe
deplin de către urechile avide de experimente muzicale. Piesa se
depărtează destul de serios de noțiunea de pop, dar este fără
îndoială un moment remarcabil din disc. „As the night falls“
încheie un album interesant într-o manieră așijderea având la final
o mini – explozie de chitări din zona indie. Din păcate, toate
textele compuse de Amalia sunt în limba engleză, iar acest fapt
este cu siguranță un impediment pentru popularitatea artistei care
ne oferă o călătorie muzicală interesantă concepută în zona mimozei
din curtea ei, care a servit drept inspirație pentru aceste
compoziții.
Una peste alta, soluțiile muzicale prezente pe acest
disc conțin cantități semnificative de peisaje sonore mistice,
stropite de chitări bine drămuite și oferă ascultătorului un
tratament suprarealist. Mai mult decât evident este faptul că acest
disc nu a fost fabricat pentru a servi drept muzică de fundal,
deoarece melodiile astea necesită ceva timp și atenție pentru a
renunța la reflexele obișnuite și a te scufunda în lumea imaginată
de Amalia Gaiță cu o minte deschisă. Chiar dacă nu e revoluționar
și nu conține nicio piesă care să ți se strecoare în minte ca un
posibil șlagăr „din prima“, albumul „Mimosa“ reprezintă o audiție
captivantă și emoționantă. Discul se poate asculta
aici.
