„Asta nu mă împiedică de a avea o nevoie teribilă de – dacă tot trebuie să-i pronunţ numele – religie. Apoi ies afară în noapte şi pictez stelele"(Vincent Van Gogh – Într-o scrisoare către fratele lui)Oraşul nu există,exceptând locul unde un copac cu frunziş negru se strecoarăca o femeie înecată spre cerul fierbinte şi clar.Oraşul este mut. Noaptea fierbe împreună cu unsprezece stele.O, noapte, noapte înstelată! Acesta este felul în carevreau să dispar.Se mişcă mereu. Toţi aştrii sunt vii.Până şi luna se umflă în fiarele ei portocaliipentru a îşi expulza copiii prin ochi, urmând zeescul tipar.Bătrânul şarpe ceresc, invizibil. absoarbe stelele.O, noapte, noapte înstelată! Acesta este felul în carevreau să dispar:în monstruozitatea grăbită a nopţii,înghiţită de marele balaur, să mă de