Cred că erau căpșuni. Și pantalonii mei negri. Ți-am arătat șosetele cu fir auriu și m-am lipit de perete obosită și speriată. Fericită. A doua zi am numărat broaște de hârtie și lacrimi de crocodil vinovat. M-am străduit să fiu mai sinceră, dar era greu.Amintirile se șterg, ca limbile pe care nu le vorbești chiar dacă au fost ale tale.