Ochii aproape tineri care se trezesc dimineaţa în altă limbă. Primele mişcări ale orei opt şi ultimele ale nopţii. Între ele sunt cartea pe care o port în geantă şi ştampila aruncată pe hârtiile prea grele pentru luna aprilie.
Amestecate în cazanul fiinţei, amintirile mele şi ale celor din urmă se pierd între frânturile de poveşti imaginate. Duminicile îmi dau ocazia să mă imaginez şi linia dintre ce am fost, ce aş vrea sau ce aş putea să fiu şi ce sunt se şterge ca amintirea unui pilot beat.
Sunt de hârtie. Mă minunez când sărut unghiile florilor şi mă rujez numai în faţa televizorului prăfuit. Sunt un ochi de carton la fel de albastru ca şi celălalt şi câteva buze, atât superioare cât şi inferioare, care se trezesc dimineaţa umflate de vise. Am ...