Despre Murakami am auzit în mod repetat, sâcâitor și aproape disperat de la un prieten foarte drag mie. Am să îl numesc N. Cu toată presiunea venită din partea lui și un „citește-l, citește-l, citește-l” răsunând în capul meu am decis să încep cu romanul acesta - Bărbați fără femei. Bine, asta după ce m-a și provocat scurt așa... „ei, n-o să îți placă ție Murakami, tu ești cu poveștile de dragoste siropoase, romanțioase, dulci de-ți stă creieru-n loc.”    Bine, că toată lumea care aude titlul îmi pune întrebarea „și... cum sunt bărbații fără femei?”, iar răspunsul meu succint, așa ca să includă tot... este Disperaț...