Este toxic să tot găsești argumente pentru absența unei persoane, mai ales atunci când știi că, de fapt, această persoană are tot timpul din lume să fie alături de tine. Este toxic să te prefaci că totul este bine, atunci când lucrurile stau diferit.
Este nesănătos să cedezi de fiecare dată, doar pentru a
păstra un om alături. „Așa este el” îți spui. „Așa a fost educat,
așa este felul său de a fi, așa își manifestă el sentimentele”.
Firește, nu are cum să fie adevărat.
Lucrurile stau mult mai simplu: omul care vrea să fie
alături de tine, va găsi o modalitate să te vadă aproape. Omul
pentru care contează această relație, va găsi resurse să mențină
relația și să construiască.
Omul care te place sincer, va avea toate motivele să
lupte pentru tine și pentru povestea voastră. Restul este doar
iluzia unei iubiri, iluzia unei vieți în doi, iluzia unor așteptări
și a unor dorințe care nu se mai realizează.
Vei înțelege că un bărbat vrea cu adevărat să fie cu
tine prin felul său de a fi. Prin atitudinea sa. Prin manifestările
sale zilnice. Prin efortul constant de a îmbunătăți relația
voastră. Prin comportament.
Vei înțelege că un bărbat are sentimente sincere prin
gesturile sale. Prin felul în care lasă totul și vine alături de
tine, pentru că te simți rău. Când se deconectează de la alte
activități și te ascultă sincer, pentru că îi pasă.
Atitudinea face diferența
El te sună, îți scrie, îți aduce desertul care îți
place, îți oferă florile preferate, Îți răspunde sincer la
întrebări, este conectat emoțional, este atașat de lumea ta, se
interesează de tine și de trecutul tău.
El face tot posibilul să se aproprie emoțional de tine.
Nu pentru a obține anumite avantaje, nu pentru că are un interes
ascuns, dar pentru că așa simte el, acesta este felul în care îți
poate transmite o mică parte din emoția lui.
Bărbatul care vrea să fie cu tine, este cu tine.
Argumente precum că nu are timp, că este presat de serviciu, că tot
intervine ceva sunt doar pretexte copilărești, care demonstrează
atitudinea lui neserioasă.
Bărbatul care vrea să fie cu tine, îți demonstrează sincerele
lui intenții. Nu ocazional și nu după cum are chef, dar în mod
constant. Pentru că a fi într-o relație serioasă nu este un moft, o
plăcere de moment.
E vorba despre atitudinea sinceră și corectă venită din partea
lui. E vorba despre maturitatea sau emoțională, conectată cu lumea
și cu așteptările tale. E vorba despre felul în care a fost
educat.
Bărbatul care cu adevărat vrea să fie cu tine te sună, îți
scrie, îi pasă, este prezent. Ai înțeles bine: te sună, îți scrie,
îi pasă, este prezent. Și lista poate continua. Apropro, atitudinea
indiferentă, egoismele și pretextele nu fac parte din această
listă.
© De Vorbă cu Tine