Cândva, demult, s(e)xul era o limbă secretă. Un limbaj fără dicționar, în care ne descopeream unul pe celălalt ca niște copii orbi, pipăind contururile unui suflet prin piele, prin tremur, prin suspin. Nu era un sport. Nu era o probă olimpică. Era o chemare. O invitație la vulnerabilitate.
Astăzi? Sexul e test grilă. Dacă n-ai bifat orgasmul
rapid, preludiul corect, performanța de durată, eșec.
Barbatul iese de la „întâlnire” cu nota 6.2 și o inimă
zdrobită.
Femeia e „faină, dar rece” sau „bună de pat, dar nu de
dus acasă”.
Ne-am transformat în jurați. Ne evaluăm cu ochi de HR,
cu criterii luate din scene de pe site-uri obscure, cu standarde
impuse de lumi fictive. Și nu mai iubim, ci comparăm. Nu mai
dăruim, ci cerem randament.
Uitasem că un bărbat care n-a mai fost atins de mult,
poate termina actul sexual în două minute. Dar dacă ar simți o mână
caldă, o privire blândă și o femeie care nu se grăbește să-l
exileze în categoria „inutil”, același bărbat ar deveni flacără
vie. Rezistență. Pasiune. Furtună. Zeu.
Uitasem că o femeie nu are nevoie de o mașină de lux ca
să se topească în brațele cuiva, ci de răbdare, de ascultare, de
acel tip de mângâiere care nu caută sânul, ci inima.
Dar trăim vremuri în care nu mai avem timp. Unde totul
trebuie să fie „acum”, „perfect”, „ca în filme”.
Căsătorii care s-ar fi putut salva cu o discuție la
lumina lumânărilor, se sting în birouri de avocatură pentru că
„sexul n-a mai fost ce trebuie”.
Pornografia a mințit. Ne-a spus că orgasmul e scopul, nu
conexiunea. Ne-a spus că trebuie să arătăm într-un fel, să ne
mișcăm într-un anume ritm, să fim mereu disponibili, performanți,
excitanți.
Dar realitatea e altfel.
În realitate, sexul e uneori stângaci. Alteori,
neașteptat.
Uneori începe cu o ceartă și se termină în
lacrimi.
Alteori nu se termină deloc, pentru că rămâne în tine,
ca o rugăciune.
Bărbații nu mai înțeleg femeile.
Femeile nu mai au răbdare cu bărbații.
Am transformat complementaritatea în competiție, iar
diferențele noastre – acele daruri magice ale naturii – în defecte
de fabrică.
Femeia e „prea emotivă”.
Bărbatul e „prea simplu”.
Dar poate că tocmai în această diferență se ascunde ceva
sacru – nu de judecat, ci de iubit.
Suntem în mijlocul unui război tăcut între sexe. Și
fiecare bătălie pierdută în pat e o bătălie pierdută pentru
suflet.
Poate că nu avem nevoie de sex mai bun.
Poate avem nevoie de atingere reală, de abandon sincer,
de privirea aceea care nu judecă, ci rămâne.
Poate că sexul, așa cum a fost gândit la începuturi, era
mai aproape de rugăciune decât de sport.
de Mădălin Augustin Ionescu
