Cred că niciodată Tim Burton nu a fost atât de soft, de convențional și pare să piardă din vedere câteva lucruri, mai exact, pe sine. Cu excepția unei singure secvențe, cea de la market, în care toată lumea are ochii cât cepele (literalmente), nu găsesc chiar nimic din semnătura lui Burton așa cum nici artista Margaret Keane (Amy Adams) nu își regăsește semnătura pe tablourile sale ci pe cea a soțului său (Christoph Waltz), un escroc de zile mari, care ridică minciuna la rang de artă, mă rog, nici chiar atât de sus, dar la treapta kitsch-ului tot se oprește și zăbovește mult acolo. Christoph Waltz e un actor care îmi place, dar aici se dovedește a fi o alegere cât se poate de neinspirată. Avalanșa de grimase și rânjete, mișcările frenetice din mâini și dicția exacerbată nu pot ține loc de joc actoricesc. Christhop Waltz este întruchiparea Omului-kitsch, omul bun la toate, ajungând la un moment dat să fie avocat, inculpat și martor ...