Căutând prin arhive virtuale, am dat peste o povestire publicată la pagina 12 într-un număr din 1982 al revistei Paradox. Am scris textul având alături un dicţionar de cuvinte rare şi unul de neologisme. A ieşit o povestire originală şi foarte interesantă, însă istoria ei nu s-a oprit aici.

Am aflat-o întâmplător, după patru decenii, adică în primăvara aceasta. Povestirea a fost multă vreme folosită într-o unitate militară de transmisiuni pentru încriptarea mesajelor, pentru ca „inamicul“ să nu le poată citi. Şi, într-adevăr, se pare că nimeni nu a putut sparge „codul“, tocmai fiindcă nu era un cod obişnuit, ci doar un text science-fiction, scris dintr-un pariu cu mine însămi. Concluzia: n-a fost pentru cine s-a pregătit, ci pentru cine s-a nimerit să-l citească. Viaţa bate filmul şi literatura, nu?