Nu trebuie să fii un critic muzical ca să simți că
melodiile celor de la byron au o sonoritate aparte. E exact ca și
acel „signature“ pe care vreun muzician celebru îl aplică unui
instrument care mai apoi este adulat de marea masă. Sound-ul
distinct al formației care se pregătește să lanseze cel de-al
șaptelea album de studio se revarsă în valuri spumoase și e clar ca
lumina zilei că „Nouă“ va avea parte de un succes răsunător în
rândul celor care prețuiesc construcțiile muzicale ale artiștilor
care au devenit cunoscuți cu debutul „Forbidden
Drama“.
De această dată, „drama“ muzicală a celor de la byron nu
mai este interzisă melomanilor care nu se descurcă prea bine în
limba lui Shakespeare. Carevasăzică, , enfin, byron chante en
roumain. Și prin acest fapt, sunt sigur că formația va reuși să
cucerească și alte felii de public pe viitor. Măiestria textelor
„meșterite“ abil de către „boss“-ul Dan Byron răzbate din fiecare
colțișor al celor 12 melodii incluse pe „Nouă“. Într-un mare fel ,
căci nu e la îndemâna oricui să compună versuri ca „Afară-i atât de
frig /Norii se bat cu perne zburând peste case-n orașu-adormit/Mă
plimb pe străzi pustii/ Văd oameni cu ochi de cărbune și nasuri din
morcovi portocalii...“ (Continuum). Și asta nu e tot, căci din loc
în loc, liderul formației plusează cu „ziceri“ care au ca target
omuleții din țărișoara noastră care nu și-au completat cultura
generală din programele TV autohtone. De genul „Printr-o crevasă
din subconștient/Evadează mereu în prezent/(În fiecare altă
zi)/Fantome-ascunse într-un veșnic trecut/Când lumea toată era
la-nceput./ (Și părinții erau copii). (în piesa „Anima“). Dincolo
de cuvintele frumos ambalate, albumul e pe alocuri trist și
întunecat, grație faptului că zugrăvește spațiul carpato –danubiano
- pontic în care ne ducem traiul într-un mod cât se poate de
corect. De aceea, melodiile astea scot la iveală multe lucruri
socotite nepotrivite într-o societate sănătoasă, dar care pe la noi
au devenit cutume.
Din prima melodie numită „Acasă“, aflăm că „oamenii au
învățat să urască...zâmbind“ , iar unul din cele mai reușite
momente ale discului vine direct de la track-ul doi și poartă
numele de „Consumatori de vise“. Piesa trece prin lupă felul în
care concetățenii noștri privesc problemele legate de refugiați
(„Azi noapte am visat / Că eram refugiat / Iar oamenii îmi zâmbeau
/ Politicos și apoi mă acuzau / Că pregătesc un atentat / Într-un
oraș de prin Banat / Ș-am să provoc un razboi / Nu mai bine mă duc
eu înapoi?“) și aduce în discuție într-un mod cât se poate de
drăgălaș și asaltul permanent asupra justiției executat de unii
politicieni de pe meleagurile noastre („Azi noapte am visat / Că
devenisem împărat / Și mă-mbrăcam în legi / Inventate / De cei mai
buni strategi / Am abrogat ziua de luni / Berea cu căpșuni / Sfânta
mahmureală / Și parcarea laterală“). Finețurile nu se opresc aici
căci piesa pune punctul și pe discipolii lui Klaas Dijkstra care
încă mai cred că Pământul e plat și induce ideea conform căreia
trecem prin viață ca niște simpli spectatori („Suntem doar
spectatori/ Scenariul e gândit de alții / Consumatori / De vise-n
culori“). Chiar dacă multe piese au parte de structuri muzicale
previzibile, discul „curge“ fără deraieri. „Azi“ și „Apă și cer“
sunt doar două exemple în care crescendo-urile sunt „altoite“ cu
porțiuni mega – liniștite, iar „Fără cuvinte“ și „Continuum“ se
califică din plin la eticheta de girlie – rock cu care formația
ne-a obișnuit și-n precedentele apariții discografice. Dincolo de
blocurile gri și realitățile cenușii, versurile pieselor exprimă și
arome de speranță, un exemplu edificator la acest capitol fiind „
Aș vrea să mai pot să uit din cuvinte / Pe cele moștenite fără să
vrem din străbuni / Ce bine ar fi să nu-mi aduc aminte / Cum se
spune la foame sau la minciuni / Să pot folosi formulări pozitive /
În orice context, oriunde aș fi“), din piesa „Șobolani și
ciocoi“.
Dincolo de cuvinte meseriașe, byron navighează în zona
acordurilor muzicale situate undeva între „no mans land“-ul dintre
„introspecție melancolică“ și „exuberanță drăgălașă“. Tipic trupei,
și aici avem o atenție sporită la detalii, care generează o poveste
mișto și un sound „corect“. În plus, versurile „catchy“ în limba
română, adaugă kilograme de șarm acestui produs, care poate fi un
deliciu pentru urechile obișnuite cu rock-ul „cumințel“. Consider
că un „update“ stilistic la scena rock a anului 2019 „de afară“ ar
aduce și mai mult farmec celor de la byron. Dincolo de asta,
băieții merg pe un drum bine pavat și continuă să reprezinte un
reper în eșichierul muzical autohton.
